De fiecare dată când ajung în zona de nord a Capitalei, traversând bulevardul Barbu Văcărescu către bulevardul Pipera, mă întreb câte clădiri de birouri se vor mai construi aici și când vor înțelege edilii orașului nostru că frenezia cu care autorizează aceste lucrări ar trebui însoțită de un plan coerent de dezvoltare a infrastructurii.
Să lucrezi în zona Pipera-Aurel Vlaicu este deja o sursă de stres incredibilă. Traficul îți mănâncă o bună parte din energie înainte de a ajunge la birou, iar seara, după o zi plină la birou, este o sursă în plus de enervare și surmenaj. Am foarte mulți prieteni care lucrează în această parte a orașului și o cunosc și eu destul de bine după câțiva ani buni în care am avut biroul tot acolo. Dacă vrei să iei masa în oraș în timpul unei zile de lucru, mai bine iei metroul, dacă îți este accesibil, iar dacă nu, este de preferat să rămâi „loco“, pentru că timpul pierdut pe drum nu ți-l mai dă nimeni înapoi, iar aventura din trafic îți poate dăuna serios la digestie.
Acesta este, cred, principalul motiv pentru care în zonă apar tot mai multe braserii, bistrouri și restaurante. Oamenii care lucrează acolo sunt oarecum captivi în timpul zilei și au nevoie să ia masa undeva. Sunt oameni relativ bine plătiți, destul de pretențioși cu mâncarea pe care o primesc în farfurie când iau masa în oraș, au nevoie de locuri unde să-și poate fixa întâlniri de afaceri și, din când în când, se mai satură de mâncarea de la cantină sau de cea comandată la diverse firme de catering.
De curând s-a deschis pe Barbu Văcărescu, la parterul unei clădiri de birouri, destul de urâtă după gustul meu, un local care poate să satisfacă targetul de mai sus. L-am remarcat trecând cu mașina prin zonă și mi-a fost destul de limpede că este mai mult decât o cantină sau o sală de mese amenajată pentru chiriașii acelui bloc. M-am oprit într-o zi, la ora prânzului, ca să văd dacă m-am înșelat sau nu. La sfârșitul experienței mele de-acolo îmi era destul de clar că este un loc pe care merită să vi-l recomand.
Se numește Sofa și este un soi de complex format dintr-un bistro-café la etaj, cu terasă, un restaurant la parter și o cramă. Spațiul în restaurant este extrem de generos și este evident că se pot organiza aici și evenimente pentru firmele care lucrează în împrejurimi. Amenajarea locului, mobilierul și prezentarea meselor au fost gândite ca pentru un restaurant cu pretenții. Serviciul a fost foarte profesionist și mâncarea gătită câteva clase mai sus decât în majoritatea localurilor din vecinătate.
Bistroul de sus este și el suficient de spațios și am aflat, cu ocazia vizitei mele, că aici există și o ofertă pentru angajații care lucrează în zonă: un meniu complet de prânz, cu supă/ciorbă, fel principal și desert la numai 20 de lei.
Sofa mi-a lăsat impresia unui loc bine făcut, pe care merită să-l vizitezi chiar dacă drumurile tale zilnice nu te aduc pe Barbu Văcărescu. Cred că poate fi ales pentru o cină elegantă sau pentru un eveniment cu câteva zeci de invitați. De asemenea, cred că merită explorată și crama de aici, care se laudă cu o colecție de peste o sută de titluri.

Ce-am încercat și ne-a plăcut

Puteți începe masa cu un carpaccio de vită marinat (25 de lei), cu o porție de sardine la grătar cu ierburi aromatice și tzatziki (20 de lei), salată de vinete cu ardei copți (10 lei) sau cu o supă-cremă de legume (9 lei). La felul doi noi am încercat pieptul de pui Sofa cu ciuperci (35 de lei), care a fost foarte bun, și tonul cu sos teriyaki și susan (40 de lei). La desert aveți de unde alege, însă nouă ne-a făcut cu ochiul crème caramelul (8 lei). Lista de vinuri este, cum spuneam, impresionantă. Cu siguranță veți găsi acolo un vin exact pe gustul vostru și la un preț rezonabil.
Legendă

Mâncare: 3 puncte din 5
Serviciu: 4 puncte din 5
Atmosferă: 4 puncte din 5

Adresa: Bd. Barbu Vacarescu nr.241A
Tel: +40 756 100 50
www.gosofa.ro