Republica Moldova a discutat la Bruxelles despre reducerea tarifelor de roaming cu UE

Republica Moldova a discutat la Bruxelles despre reducerea tarifelor de roaming cu UE

SURSA FOTO: Dreamstime

Publicat de Corina Chiriac la 7 februarie 2023, 09:28

Prim-ministrul Republicii Moldova, Natalia Gavrilița, a avut o întrevedere, la Bruxelles, cu vicepreședintele Comisiei Europene pentru o Europă pregătită de era digitală, Margrethe Vestager, discutând despre mai multe subiecte, precum și despre reducerea tarifelor de roaming cu UE.

Prim-ministrul Republicii Moldova a avut, la Bruxelles, o întrevedere cu vicepreședintele Comisiei Europene pentru o Europă pregătită de era digitală.

Unul dintre subiectele abordate în cadrul întrevederii a fost aderarea Republicii Moldova la Programul Europa digitală, însă s-a discutat și despre aderarea acestei țări la Zona unică de plăți din Europa, despre piața unică europeană, despre reducerea tarifelor de roaming, despre recunoașterea reciprocă a semnăturilor digitale și despre securitatea cibernetică.

Prim-ministrul de la Chișinău a precizat că țara se află în condiții de război hibrid, subliniind că sunt înregistrate riscuri cibernetice, dezinformări și alte posibile pericole, dar spune că guvernul face toate eforturile posibile pentru a întări reziliența țării în sectoarele prioritare.

Natalia Gavrilița a mai spus că urmează să fie transpusă directiva europeană NIS2, iar aceasta va consolida reziliența Republicii Moldova în domeniul securității.

Nu în ultimul rând, s-a discutat și despre asigurarea concurenței, această țară fiind în proces de aliniere a cadrului legislativ la cel al Uniunii Europene. Pe fond, au fost deja create grupuri de lucru comune ce analizează practicile neconcurențiale ilegale pentru a fi eliminate. Totuși, prim-ministrul țării conduse de Maia Sandu a solicitat pregătirea unui program de Twinning pentru Consiliul Concurenței.

Se depun eforturi pentru reducerea tarifelor de roaming cu Uniunea Europeană

De partea cealaltă, Margrethe Vestager a apreciat eforturile pe care Republica Moldova le depune pentru a sprijini Ucraina în diverse domenii, cu toate că țara estet una mică și cu resurse puține.

În plus, ea și-a exprimat deschiderea pentru sprijinirea Republicii Moldova în domeniul politicii ajutoarelor de stat și antitrust, prin creșterea capacităților instituționale, expertiză și transpunerea celor mai bune practici.

Prim-ministrul de la Chișinău a mai spus că se depun eforturi pentru reducerea tarifelor de roaming cu blocul comunitar.

„Depunem eforturi pentru semnarea acordului de reducere a tarifelor de roaming cu Uniunea Europeană, iar includerea R. Moldova în piața internă europeană va aduce Europa mai aproape de cetățenii noștri”, a declarat prim-ministrul Republicii Moldova, Natalia Gavrilița.

Recunoașterea reciprocă a semnăturilor digitale

Printre temele abordate s-a aflat și recunoașterea reciprocă a semnăturilor digitale, lucru ce va facilita activitatea persoanelor fizice și a companiilor.

Aderarea Republicii Moldova la Zona unică de plăți în euro (SEPA) a fost un alt subiect pe agenda întrevederii. Dacă acest lucru s-ar întâmpla, atunci transferurile bancare în euro între țările semnatare ar fi facilitate.

Despre autor
Corina Chiriac

A absolvit Facultatea de Litere și Limbi Străine din cadrul Universității „Hyperion” din București, specializarea română-japoneză, precum și Facultatea de Jurnalism din cadrul aceleiași universități. Lucrează în presă din 2018, când a debutat ca redactor la Bugetul.ro. Din 2019, lucrează ca redactor la Capital.ro, unde abordează teme sociale.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.