Justiţia franceză a sancţionat, joi, grupul Renault pentru “erori impardonabile” într-un caz de sinucidere a unui angajat, în 2006, a anunţat preşedintele tribunalului pentru probleme de securitate socială din Nanterre, vestul Franţei, transmite Mediafax.

Antonio B, inginer informatician în vârsă de 39 de ani, s-a aruncat de la etajul al cincilea al unui centru tehnologic al Renault din regiunea pariziană, în octombrie 2006.

Familia sa a acuzat grupul auto că nu şi-a respectat obligaţiile de securitate, iar stresul profesional la care a fost supus angajatul a contribuit direct la gestul său.

Despăgubiri morale în valoare de un euro

Văduva, fraţii şi surorile inginerului au cerut majorarea rentei plătite de Renault familiei precum şi o plată simbolică de un euro.

Sentinţa obligă Renault la majorarea rentei la un nivel maxim şi plata unei despăgubiri morale de un euro văduvei şi copilului acesteia, a afirmat preşedinta tribunalului, Marie-Hélène Kartti.

“Este o mare satisfacţie, după trei ani de luptă. S-a făcut dreptate soţului meu. Decizia recunoaşte suferinţa la care a fost supus de către Renault. Sper să fie un semnal pentru toate companiile care sacrifică totul în numele rentabilităţii, dar şi pentru salariaţii care îşi caută dreptatea în justiţie”, a declarat văduva pentru AFP.

Renault a luat notă de această decizie, a declarat avocata Beatrice Pola, care nu a oferit informaţii privind o eventuală contestare a hotărârii judecătoreşti.

SURSA: Mediafax