Renault, care controlează brandul rusesc Lada, se bazează pe creşterea pe piaţa din Rusia, după ce anul trecut a suferit cel mai semnificativ declin al vânzărilor în Europa.

Piaţa auto din Rusia, care ar fi trebui să o depăşească pe cea din Germania până în 2014, a crescut în ultimii ani pe măsură ce oamenii din clasa de clasa de mijloc şi-au sporit cheltuielile. Aceste perspective au determinat Renault, Volkswagen, Ford, General Motors şi alţi producători auto să-şi extindă capacităţile de producţie în Rusia.

‘Este o piaţă foarte competitivă. Există mai mult de 500 de modele pe care le poţi cumpăra. În timp ce suedezii preferă autoturismele combi, americanii vor furgonete, SUV-uri sau sedanuri, în Rusia oamenii vor orice. Alianţa Renault-Nissan a finalizat în decembrie 2012 mult aşteptata tranzacţie prin care se extinde pe piaţa auto din Rusia, investind 742 milioane de dolari într-o societate mixtă care va controla AvtoVAZ, producătorul automobilelor Lada.

Anul trecut, vânzările grupului Renault-Nissan-Lada au crescut cu 1%, la 890.433 de vehicule, după ce creşterea de 23% a modelelor de la Renault a compensat declinul de 7% înregistrat de Lada. Producătorul auto francez a vândut 189.852 de maşini în Rusia în 2012, reprezentând 7,3% din livrările sale globale.

Se estimează că anul trecut Renault a înregistrat o marjă a profitului operaţional de 1,7%.

Grupul auto Renault-Nissan a anunţat luni seară vânzări record de 8,1 milioane de unităţi în 2012, cu 0,9% mai mult decât în 2011.

Datele arată că Nissan a vândut de două ori mai multe vehicule decât Renault. În timp ce constructorul auto japonez Nissan, la care Renault este cel mai mare acţionar, a vândut 4,94 milioane de vehicule, în creştere cu 5,8% în ritm anual, Renault a vândut 2,55 milioane de automobile, cu 6,3% mai puţin decât în 2011. Vânzările Avtovaz au scăzut cu 5,5% până la 610.891 de unităţi.

‘2012 a fost un an dificil ca urmare a continuării declinului pe piaţa de bază a Renault din Europa Occidentală şi a tensiunilor politice din China, cea mai mare piaţă din lume pentru Nissan’, a declarat preşedintele Renault-Nissan, Carlos Ghosn.

Compania Dacia a fost preluată de Renault în anul 1999. Relansată în 2004 cu modelul Logan, Dacia a devenit în opt ani un jucător de notorietate pe piaţa auto europeană. Recent, la Salonul Auto de la Paris, Dacia a prezentat noile modele Logan, Sandero şi Sandero Stepway.

SURSA: Agerpres