Comentariu SUA privind vânzarea către Turcia a avioanelor F-16: „Este un partener important în lume”

Declaraţii importante ale purtătorului de cuvânt al Departamentului Apărării al SUA, generalul Patrick Ryder, privind vânzarea către Turcia a avioanelor F-16 în ciuda obiecţiilor din Congres.

Ryder a declarat: „Nu pot spune eu ce trebuie să facă. Repet, Turcia şi SUA fac parte din aceeaşi alianţă şi Turcia este un partener important nu numai în regiune, dar şi în lume.”

În cadrul briefingului de presă, purtătorul de cuvânt al Departamentului Apărării al SUA, generalul Patrick Ryder a răspuns întrebărilor privind decizia de a vinde Turciei avioane F-16.

Sursă: Wikipedia

Decizia aparţine Congresului

Răspunzând unei întrebări legate de trimiterea către Congres pentru o primă analiză a deciziei de a vinde Turciei avioane F-16 şi cât de importantă va fi această posibilă tranzacţie pentru relaţiile militare dintre cele două ţări, generalul Patrick Ryder a amintit că decizia se află în faţa Congresului pentru a fi evaluată, relatează site-ul turcesc Akşam.

 „Turcia este întotdeauna un partener important”

Ryder a adăugat: „În ceea ce priveşte relaţiile bilaterale dintre Turcia şi SUA, am spus întotdeauna că Turcia este un partener şi aliat important.

Deci, vom continua să conlucrăm îndeaproape cu liderii turci pentru a consolida această relaţie şi pentru a fi siguri că se acordă importanţă nevoilor reciproce de apărare.”

Problema dintre Turcia şi Grecia

Întrebat dacă există vreo legătură între planul administraţiei SUA de a vinde Turciei avioane F-16 şi Greciei avioane F-35, Ryder a menţionat că sunt două probleme independente una de cealaltă şi că Statele Unite au relaţii cu ambele ţări.

Sursă: Wikipedia

„Aceasta este o decizie care aparţine Congresului”

Amintindu-se că unii congresmeni au ridicat obiecţii cu privire la vânzarea către Turcia a avioanelor F-16, Ryder a fost întrebat dacă în această problemă Pentagonul a făcut sau nu recomandări Congresului, iar răspunsul a fost:

„Această este o decizie care aparţine Congresului. Nu putem să le spunem noi ce să facă.

Repet, aşa cum mai spus, Turcia şi SUA fac parte din aceeaşi alianţă şi Turcia este un partener important nu numai în regiune, ci şi în lume”.