Dar aceste fraze erau urmate de încă una: “Dacă se face o schimbare radicală, lucrurile o să meargă mult mai repede”. Din păcate, nu s-a recurs la terapia de șoc din Polonia lui Balcerowicz. Și se observă că suntem rămași în urmă din cauza mentalității conducătorilor, dar și ei au poporul pe care-l merită. Românii își doresc, în continuare, pe cineva care să-i îndrume, fără să aibă nevoie de educație-conștiință-autodeterminare.

Polonezilor, cărora le-a fost cultivat spiritual antreprenorial încă înainte de șoc, vin în România ca investitori străini, în timp ce noi plecăm în Europa, obedienți, cum ne-au învățat baronii de acasă, pe post de slugi. Dar aceste aspecte le-am mai dezbătut, aș vrea să adaug că atât timp cât ai un mod de funcționare fundamental bun, fără grele moșteniri, viitorul nu te va lua prin surprindere. Acesta se va derula sub semnul stabilității și transparenței ca și prezentul, în contextul unor premise clare. Nu este, din nefericire, cazul românilor, care trăiesc într-o perioadă în care anumite persoane știu mai bine ce le rezervă viitorul decât prezentul și vor să-l exploateze pe cel din urmă pe seama fundamentalor, care, cu siguranță, că vor exista.

Ceea ce e o mare farsă, ba de-a dreptul o fraudă, în condițiile în care utilizezi niște noțiuni și aduci în discuție fundamente pe care nu le ai, dar vorbești de ele ca și cum le-ai avea, și pe o bază falsă, cu pielea ursului din pădure vândută de “experții” de marketing, pui pe picior de egalitate înțelegerea prezentului și a viitorului, de parcă te găsești la același nivel de coerență ca să le poți trata similar.

Ei cam asta spunea și Mihai I cu: “Nu văd România de astăzi ca pe o moștenire de la părinții noștri, ci ca pe o țară pe care am luat-o cu împrumut de la copiii noștri”. El arată că se ia defectuos din potențialul viitorului pentru a se subvenționa un prezent prost gestionat. Mergând mai în vechime, se observă că romanii i-au cucerit pe daci, dar și-au impus dominația pe un fond de stabilitate. Menținerea obiceiurilor a urmărit continuitatea, să nu existe generații de sacrificiu.

Spre deosebire de conducătorii postbelici ai României – indicați și de Rege – care, fără a avea neapărat o influență externă, au arătat o lipsă de respect pentru tradiție. De aceea, principala noastră problemă e legată de calitatea decidenților politici. Spre deosebire de perioada romană, regimurile din ultimii ‘70 de ani au scos generații de sacrificiu “pe bandă”. Fie că-i vorba de cei care au călit oțelul, de cei denumiți decreței sau de aceia din perioada postcomunistă, toți au căzut victime promisiunilor fără acoperire ce au făcut din generațiile de sacrificiu un fenomen peren cu care se subvenționează prezentul.

Mai multe articole scrise de Ionuț Bălan puteți citi pe bloguluibalan

 


Te-ar putea interesa și: