Regele Charles al III-lea, mesaj pentru președintele Nicușor Dan

Regele Charles al III-lea i-a adresat lui Nicuşor Dan un mesaj cu prilejul preluării mandatului de președinte al României. Mesajul a fost înmânat șefului statului luni, de către ambasadorul Regatului Unit la București, Giles Portman.

Suveranul britanic i-a transmis, împreună cu Regina Camilla, „cele mai calde felicitări” pentru alegerea în funcția de Președinte al României. Acesta a subliniat că mandatul lui Nicuşor Dan debutează într-o perioadă marcată de incertitudini majore atât în Europa, cât și la nivel global, confruntându-se cu numeroase provocări, printre care se numără combaterea schimbărilor climatice, protejarea mediului și încheierea teribilului conflict din Ucraina.

Regele Charles a amintit vizita sa din 2022 la Centrul Romexpo din București, când Nicușor Dan era primar. El a exprimat încrederea că, sub conducerea acestuia, relațiile dintre România și Marea Britanie vor prospera și că cele două țări vor rămâne unite în colaborarea lor, inclusiv în sprijinul acordat Ucrainei și menținerea stabilității în regiune.

„Îmi amintesc foarte bine vizita mea din 2022 la Centrul Romexpo din Bucureşti, unde ne-am întâlnit când eraţi primar. Ştiu că, sub conducerea dumneavoastră, nu numai că relaţia dintre ţările noastre va prospera, dar vom rămâne uniţi în activitatea noastră comună, inclusiv în ceea ce priveşte sprijinul pentru Ucraina şi stabilitatea regiunii”, a scris acesta în mesajul publicat integral pe pagina de Facebook a Ambasadei Britanice.

Marea Britanie va rămâne unul dintre cei mai de încredere prieteni pentru România

Totodată, Regele amintește cu plăcere momentele petrecute în România și reafirmă că Marea Britanie va rămâne unul dintre cei mai de încredere prieteni și parteneri ai țării noastre.

Regele Charles a spus că păstrează amintiri timpul petrecut în România în ultimii 27 de ani, când a călătorit în țară și a ajuns să aprecieze arta, cultura, patrimoniul arhitectural și oamenii din România.

De asemenea, el a subliniat că România este unul dintre cei mai apropiați prieteni și parteneri ai Marii Britanii, o legătură întărită și de diaspora românească din Regatul Unit, care aduce o contribuție importantă.

„Mă gândesc cu plăcere la timpul petrecut în România în ultimii douăzeci şi şapte de ani, după ce am călătorit prin ţară şi am ajuns să cunosc şi să preţuiesc arta, cultura şi patrimoniul arhitectural al ţării dumneavoastră, precum şi toţi oamenii din România pe care mă consider atât de norocos că i-am întâlnit.

Ştiu că, în Marea Britanie, România are unul dintre cei mai apropiaţi prieteni şi parteneri, o relaţie cu atât mai strânsă şi vibrantă cu cât aici există o diasporă românească înfloritoare, care contribuie atât de mult la ţara noastră”, a mai mărturisit suveranul britanic în mesajul său, semnat „Charles R.”.

Nicușor Dan a preluat mandatul de președinte al României

Nicușor Dan a depus astăzi jurământul în plenul Parlamentului, marcând începutul mandatului său de cinci ani la Cotroceni. Ceremonia solemnă a reunit foști șefi de stat, oficiali de rang înalt și reprezentanți ai instituțiilor centrale, însă a fost umbrită de absența notabilă a fostului președinte Klaus Iohannis.

Președintele Nicușor Dan a fost primit cu ceremonie militară pe Platoul Marinescu de la Palatul Cotroceni, imediat după ce a depus jurământul în Parlament. Cu această ocazie, președintele interimar Ilie Bolojan i-a predat oficial mandatul de șef al statului, marcând prima predare-primire realizată de un președinte interimar, ca urmare a demisiei anticipate a lui Klaus Iohannis. Mai multe puteți citi aici.