Regele Charles este foc și pară! Gestul fraților săi care l-ar fi deranjat cel mai mult

Conform presei britanice, Regele Charles acordă multă atenție celor mai fine detalii, care, poate, ar trece neobservate de altcineva. Se pare că înclinația sa spre anumite detalii nu îl face foarte popular printre unii membri ai familiei regale, scrie USADailyreport.

Regele Marii Britanii lasă impresia că încearcă să controleze pe toată lumea și orice. Cu toate acestea, noul Suveran nu poate aștepta prea mult pentru a crea alianțele potrivite și a reforma monarhia britanică. Charles a manifestat, în ultimele săptămâni, o dorință reală de a face mai mult pentru supușii săi și a se disocia de anumite fapte ale celor din jurul său.

Nu-i va permite lui Edward să devină Duce de Edinburgh

Regele a decis să-l oprească pe fratele său, Prințul Edward, să devină Duce de Edinburgh. Regina Elisabeta a II-a și-ar fi dorit și ea asta, iar fostul prinț de Wales a fost de acord cu schimbarea. Elisabeta i-ar fi promis lui Andrew că va moșteni titlul tatălui său în momentul morții sale, iar soția acestuia, Sophie Wessex, urma să devină ducesă de Edinburgh. Dar Regele Charles va păstra titlul pentru sine, deși nu îl va folosi. El face asta pentru monarhie, deoarece fiul Prințului Edward este cel care va moșteni ulterior titlul. Așa-numita schimbare de politică are sens, dar nu este și populară.

S-a supărat și pe frații săi, Prințesa Anne și Prințul Edward

În plus, se pare că Regele Charles nu este prea încântat că Prințesa Anne și Prințul Edward au decis să petreacă mai mult timp cu fratele lor, Andrew, cu două zile înainte ca acesta să împlinească 74 de ani. La începutul acestui an, Prințului Andrew  i-au fost retrase toate atribuțiile regale pentru asocierea sa cu magnatul pedofil Jeffrey Epstein.  Milionarul american s-a sinucis în 2019 după un imens scandal în care a fost acuzat că a condus o rețea de prostituție cu minore, iar prințul Andrew era unul dintre prietenii săi. Fiul reginei Elisabeta a II-a a fost și el acuzat de abuz sexual în acest caz.

Virginia Giuffre, care a făcut parte din rețeaua lui Epstein începând de la vârsta de 16 ani, a susținut că i-a fost „predată în scopuri sexuale“ prințului Andrew, între anii 2000 și 2002. În cele din urmă, cazul a fost soluţionat în afara instanţei, după ce Andrew i-a plătit o sumă de bani Virginiei Giuffre. Dar reputația sa fost puternic afectată și chiar mama sa, Regina Elisabeta, i-a retras toate titlurile regale.

Ce l-a deranjat foarte mult pe Regele Charles

O sursă a declarat pentru The Mail on Sunday: „Se pare că regele Charles este nemulțumit că Edward și Anne s-au întâlnit public cu Andrew și a vrut să fie clar că el nu a fost prezent. Anne și Edward fuseseră îngrijorați în legătură cu Andrew și doreau să vadă ce face”. În urmă cu două săptămâni, Regele Charles a cerut Parlamentului de la Londra să modifice legea privind „consilierii de stat”, membri Familiei Regale, împuterniciți să îl înlocuiască în caz de nevoie, pentru a include noi membri, pe fratele și sora sa – prințul Edward și prințesa Anne.