Reformele sistemului judiciar din Polonia, examinate de urgență de CEDO
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a anunțat că reforma controversată ce vizează sistemul judiciar din Polonia va fi examinată de urgență. Dosarul urmează să fie analizat înainte de vara acestui an.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a anunţat joi că cele 27 de acţiuni vizând reforma foarte contestată a sistemului judiciar polonez vor fi examinate de urgenţă, una dintre ele fiind încredinţată jurisdicţiei sale supreme, Marea Cameră, relatează AFP, după cum transmite Agerpres.
Aceste acţiuni, precum şi cele care ar putea urma, vor fi tratate „cu prioritate (categoria 1)”, respectiv nivelul „acordat cazurilor urgente”, a anunţat CEDO într-un comunicat.
Printre cele 27 de acţiuni, unele susţin că Curtea constituţională nu ar fi „un tribunal stabilit de lege”, iar celelalte pun la îndoială independenţa şi imparţialitatea Curţii supreme poloneze, contestând revocarea magistraţilor sau procedurile disciplinare angajate împotriva lor.
Într-una din aceste acţiuni, una dintre camerele CEDO a renunţat pe 9 februarie în favoarea Marii Camere, prezidată de preşedintele CEDO, Roberto Spano, a precizat instanţa internaţională cu sediul la Strasbourg.
Obiecțiile guvernului polonez nu au fost luate în considerare
O astfel de decizie intervine de obicei atunci când o sesizare presupune „o acţiune gravă relativă la interpretarea” Convenţiei europene a drepturilor omului, reaminteşte CEDO.
Guvernul din Polonia a încercat să se opună, dar obiecţiile sale nu au fost luate în considerare, potrivit CEDO.
Marea Cameră urmează să examineze acest dosar „înainte de venirea verii”, a informat CEDO. Dosarul se referă la demiterea unui magistrat din Consiliul naţional al magistraturii (CNM) polonez, în urma intrării în vigoare a reformei judiciare.
Aleşi până atunci de colegii lor, membrii CNM au fost înlocuiţi în 2018, înainte de finalul mandatului lor, de alţi magistraţi aleşi la rândul lor de camera inferioară a parlamentului polonez.
Reforma judiciară din Polonia, rezultatul mai multor legi votate în 2017 şi 2018, a fost efectuată de partidul conservator naţionalist Lege şi Justiţie, la putere în Polonia. Aceasta face şi obiectul unei dispute de lungă durată între Varşovia şi Comisia Europeană.
Am venit la Capital în vara anului 2019, fiind prima mea experiență ca jurnalist după ce am lucrat oarecum de cealaltă parte a baricadei, în monitorizarea presei, mai bine de 8 ani. Înainte de a intra în presă, am lucrat o scurtă perioadă de timp în proiectare în Autocad pentru construcții civile și industriale. Am fost și sunt pasionat de tehnologie, precum și de ultimele trend-uri din acest domeniu. M-a fascinat întotdeauna și am avut norocul să fiu într-o generație care a beneficiat din plin de ea și putut vedea exact ce impact, pozitiv sau negativ, poate avea asupra lumii.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





