Reduceri de până la 56% pentru biletele de tren spre munte

Reduceri de până la 56% pentru biletele de tren spre munte
Publicat de Valentin Vioreanu la 31 decembrie 2014, 11:10

CFR Călători lansează din 1 ianuarie 2015 oferta de călătorie ‘Trenurile Zăpezii 2015’, prin care călătorii vor beneficia, în perioada 1 ianuarie – 28 februarie 2015, de reduceri tarifare la trenurile care circulă spre şi dinspre cele mai căutate staţiuni montane pentru schi, cum sunt cele de pe Valea Prahovei, Vatra Dornei, Petroşani – pentru staţiunile Parâng şi Straja, informează compania de cale ferată.

Reducerile tarifare sunt de 25% pentru călătoriile cu punct de sosire/plecare într-una dintre staţiunile montane de pe ruta Sinaia-Braşov, de luni până joi, la clasa a 2-a, 25% pentru călătoriile cu punct de sosire/plecare din Vatra Dornei şi Petroşani, la clasa a 2-a şi de 31% – 56% în toate zilele săptămânii, la trenurile InterRegio care circulă pe Valea Prahovei pe rute între Sinaia – Braşov şi retur. 



De exemplu, pe ruta Bucureşti – Predeal preţul biletului cu această ofertă este de 27,75 lei, cu 9,25 lei mai puţin faţă de preţul întreg. Pentru Constanţa – Sinaia preţul biletului este de 53,65 lei, cu 17,85 lei mai puţin.

 

Sursa: Agerpres

Informații articol
Despre autor
Valentin Vioreanu

M-am angajat la site-ul capital.ro într-o perioadă în care online-ul aproape că nu exista, iar printul era, încă, la o așa de mare putere încât oamenii de la site erau percepuți, cumva, drept oaia neagră a redacției. Cineva ar putea spune că am fost un om cu viziune, care știa că epoca printului va apune. Ei bine, nu, n-am fost. Nu m-aș fi gândit niciodată că oamenii vor ajunge să citească știrile pe internet în felul în care le citesc astăzi: a apus până și epoca desktopului, iar știrile sunt consumate în proporție de 80% de pe telefon. Mediul ăsta care se numește online are o mare trăsătură: schimbarea, iar dacă tu, cel care lucrezi în mediul online, nu te adaptezi în permanență la schimbare, nu reziști. Altă cale nu e. Pentru mine, site-ul capital.ro reprezintă nu doar un loc de muncă, este însuși mediul în care m-am format ca om și în care am devenit persoana care este astăzi. Pentru mine, capital.ro este un mod de viață...

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.