Ce recomandări face ministrul Muncii

„Astăzi am avut o şedinţă în cadrul ministerului, ne-am şi consultat cu partenerii noştri şi am găsit de cuviinţă să emitem un set de instrucţiuni care să recomande angajatorilor să ia în considerare, pe de o parte, modificarea programului de lucru acolo unde se impune, astfel încât unul dintre părinţi să poată fi acasă cu minorul pentru a-l îngriji sau să ia în considerare opţiunea activităţii desfăşurate de la domiciliu, prevedere prevăzută în Codul Muncii şi disponibilă celor care o pot practica de la domiciliu, respectiv folosirea prevederilor legate de telemuncă. Aici, punerea în aplicare a prevederilor legate de telemuncă este condiţionată de asigurarea unor condiţii tehnice, pentru a putea desfăşura corespunzător activităţile. Avem, deci, câteva opţiuni”, a precizat Violeta Alexandru, marţi, în cadrul şedinţei de guvern, la solicitarea premierului interimar.

Numărul de cazuri a crescut la 29 pe teritoriul României

Autorităţile au anunţat marţi seara că a fost confirmat și cazul numărul 29 de îmbolnăvire cu noul coronavirus. Este vorba de o femeie din București, în vârstă de 47 de ani. Pe parcursul zilei a fost anunţat cel mai mare număr de cazuri de îmbolnăvire pe teritoriul României. În total, este vorba de 12 persoane, majoritatea din Capitală.

Potrivit unui comunicat al Grupului de comunicare strategică, femeia este contact cu pacientul care a fost internat la Spitalul Gerota.

Surse judiciare au declarat că ofițerul MAI, internat la Spitalul Gerota și infectat cu coronavirus, ar fi intrat în contact cu aproximativ 120 de persoane până la internare, iar de la internare, iaraici ar fi intrat în legătură cu aproximativ 40 de persoane din unitatea medicală, respectiv personal, alți pacienți, cadre medicale.

Oficialii Spitalului Gerota, care aparține Ministerului Afacerilor Interne (MAI), au transmis, marți, clarificări cu privire la pacientul care a fost diagnosticat cu coronavirus, precizând că ofițerul a semnat, la internarea în spital, un formular în care anunța că nu a călătorit în străinătate. Ulterior, pacientul a recunoscut că a fost în vizită în Israel.

România va trece la al doilea scenariu

Pentru că numărul persoanelor infectate a trecut de 25, România trece în al doilea scenariu de răspuns la coronavirus. „Se întreabă toată lumea ce înseamnă că am intrat în scenariul 2. Trebuie să înțeleagă lumea că nu s-a întâmplat nimic, decât că noi trebuie să facem niște pregătiri suplimentare în ceea ce privește rețeaua medicală, nu există alte consecințe”, a spus premierul interimar Ludovic Orban, la ședința de guvern din această seară.

Scenariul 2 este o fază de transmitere sporadică în comunicate, deci suntem departe de ceea ce se întâmplă în Italia, Germania, Franța sau Spania”, a spus ministrul Sănătății, Victor Costache.

Conform informațiilor autorităților, primul scenariu implică între 0 și 25 de cazuri de îmbolnăvire cu coronavirus. Următorul scenariu vizează îmbolnăvirea între 26 și 100 de persoane. Următorul scenariu se activează atunci când sunt între 101 și 2.000 de cazuri. Cel mai grav scenariu este cel în care vor fi confirmați peste 2.001 de bolnavi cu noul tip de virus.

„Anchetele epidemiologice vor fi mai extinse, fiindcă fiecare din aceste cazuri au contacți. Ne așteptăm la secții separate din spital care vor fi pentru coronavirus, ne așteptăm la limitarea unor intervenții chirurgicale care nu sunt absolut necesare, cele pentru niște boli cronice sau intervenții programate. Și ne așteptăm, efectiv, la un control la granița mai accentuat și pentru celelalte țări decât cele care sunt în acest moment în zona roșie sau zona galbenă”, a explicat secretarul de stat Nelu Tătaru la Digi24.