Reactorul 1 de la Cernavodă: Peste 83 milioane MWh în 15 ani
Unitatea 1 de la Centrala Nuclearelectrică de la Cernavodă a produs o cantitate de 83,121 milioane MWh, în 15 ani de operare comercială, potrivit unui comunicat al Nuclearelectrica.
Unitatea 1 de la CNE Cernavodă împlineşte, vineri, 15 ani de activitate comercială de la punerea sa în funcţiune în 1996, anunță și Agerpres.
Conform statisticilor internaţionale, Unitatea 1 s-a situat, la nivelul lunii iulie 2011, pe pozitia a cincea în topul unităţilor nucleare din lume şi pe prima poziţie în Europa, având un factor de capacitate mediu pe ultimii trei ani de peste 96%.
În anul 2010, CNE Cernavodă a livrat o cantitate de 10,7 milioane MWh în Sistemul Energetic Naţional, asigurând astfel aproximativ 20% din consumul naţional de electricitate.
Potrivit Nuclearelectrica, rezultatele Centralei de la Cernavodă au fost obţinute în condiţii de securitate pentru populaţie, mediu şi personalul centralei. Astfel, nu s-a înregistrat niciun eveniment de deversare în mediu de substanţe periculoase, iar doza colectivă înregistrată se situează considerabil sub valorile medii multianuale întregistrate la nivel mondial pentru centralele de acelaşi tip.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





