RCS & RDS a finalizat refinanţarea grupului printr-o emisiune de obligaţiuni în valoare de 350 milioane de euro şi un împrumut de1,6 miliarde de lei
RCS & RDS şi Cable Communications Systems au finalizat refinanţarea grupului printr-o emisiune de obligaţiuni în valoare de 350 milioane de euro şi un împrumut sindicalizat în valoare de până la 1,687 miliarde lei, informează, miercuri, compania.
Potrivit unui comunicat al RCS & RDS, emisiunea de obligaţiuni în valoare de 350 de milioane de euro realizată de Cable Communications Systems (societatea mamă a RCS & RDS) s-a făcut cu scadenţă în 2023, la o dobândă anuală de 5% şi este garantată de RCS & RDS. Emisiunea s-a realizat la preţul de 100.000 euro per titlu
Data de 26 octombrie 2016 este stabilită ca dată de emisiune a obligaţiunilor, acestea urmând să fie admise ulterior la tranzacţionare pe Bursa de Valori din Irlanda (Irish Stock Exchange).
Consorţiul de bănci care a intermediat emisiunea a fost format din: J. P. Morgan, Citibank, Deutsche Bank, ING Bank, Societe Generale, UniCredit, BT Capital Partners şi Raiffeisen.
O altă componentă a tranzacţiei a constat în contractarea de către RCS & RDS a unui credit sindicalizat în valoare totală de până la 1,687 miliarde lei, format din trei facilităţi de credit. Băncile finanţatoare ale contractului de împrumut sunt: Citibank, Banca Transilvania, BRD – Groupe Société Générale, ING Bank, Raiffeisen şi UniCredit.
Sumele obţinute ca urmare a acestor două operaţiuni de finanţare au fost folosite pentru rambursarea anticipată a obligaţiunilor în valoare totală de 450 milioane euro cu dobânda anuală de 7,5% emise de Cable Communications Systems în 2013, precum şi unor facilităţi contractate de RCS & RDS în 2015 şi, respectiv, 2016.
'În anul 2013 am debutat cu o emisiune de obligaţiuni pe pieţe internaţionale, o adevărată premieră la acel moment. Între timp, investitorii s-au familiarizat cu grupul, permiţându-ne să reducem cu o treime costurile cu dobânda. De asemenea, băncile noastre partenere ne-au ajutat să realizăm una dintre cele mai mari finanţări în lei de pe piaţa bancară din România. Durata de 7 şi, respectiv, 5 ani a finanţărilor arată încrederea pieţei financiare în grupul nostru şi planurile noastre de dezvoltare. Stabilitatea acestei finanţări pe termen lung ne va ajuta să oferim în continuare servicii performante, de calitate, la preţuri competitive', a declarat Serghei Bulgac, director general şi preşedinte al Consiliului de Administraţie al RCS & RDS.
Avocaţii emitentului au fost Freshfields Bruckhaus Deringer şi PeliFilip. Băncile finanţatoare au fost consiliate de Cleary Gottlieb, Steen & Hamilton, Linklaters, Clifford Chance si Kinstellar.
M-am angajat la site-ul capital.ro într-o perioadă în care online-ul aproape că nu exista, iar printul era, încă, la o așa de mare putere încât oamenii de la site erau percepuți, cumva, drept oaia neagră a redacției. Cineva ar putea spune că am fost un om cu viziune, care știa că epoca printului va apune. Ei bine, nu, n-am fost. Nu m-aș fi gândit niciodată că oamenii vor ajunge să citească știrile pe internet în felul în care le citesc astăzi: a apus până și epoca desktopului, iar știrile sunt consumate în proporție de 80% de pe telefon. Mediul ăsta care se numește online are o mare trăsătură: schimbarea, iar dacă tu, cel care lucrezi în mediul online, nu te adaptezi în permanență la schimbare, nu reziști. Altă cale nu e. Pentru mine, site-ul capital.ro reprezintă nu doar un loc de muncă, este însuși mediul în care m-am format ca om și în care am devenit persoana care este astăzi. Pentru mine, capital.ro este un mod de viață...
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.



