RCS-RDS a dat marea lovitură! Digisport a rupt audiențele cu finala Ligii Campionilor
Digisport 1, canalul TV deținut de grupul DIGI, a spart audiențele cu finala Ligii Campionilor dintre Bayern și PSG.
Mai precis, conform datelor de audiență consultate de Capital, Digisport 1 a obținut o audiență maximă de 8,1 puncte de rating, pe segmentul de public urban cu vârsta cuprinsă între 18 și 49 de ani, mult peste orice televiziune din România, în intervalul orar în care a fost difuzat meciul.
Bayern Munchen a cucerit trofeul Ligii Campionilor la fotbal, ediţia 2020-2021, după ce a învins-o pe Paris Saint-Germain cu scorul de 1-0 (0-0), duminică seara, în finala jucată pe Estadio da Luz din Lisabona.
Bayern şi-a trecut în palmares al şaselea său trofeu în cea mai importantă competiţie intercluburi de pe continent (Cupa Campionilor Europeni/Champions League), după ediţiile din 1974, 1975, 1976, 2001 şi 2013. Bavarezii au mai jucat alte cinci finale, în 1982, 1987, 1999, 2010, 2012. Pentru PSG a fost prima sa finală în această competiţie, parizienii cucerind până acum doar Cupa Cupelor.
Unicul gol al partidei a fost înscris de atacantul francez Kingsley Coman (59), fost junior al clubului PSG.
Meciul a fost unul de înalt nivel, ambele echipe având ocazii de gol, însă Bayern a fost echipa care a avut iniţiativa şi a încheiat cu o posesie mai bună (61%).
M-am angajat la site-ul capital.ro într-o perioadă în care online-ul aproape că nu exista, iar printul era, încă, la o așa de mare putere încât oamenii de la site erau percepuți, cumva, drept oaia neagră a redacției. Cineva ar putea spune că am fost un om cu viziune, care știa că epoca printului va apune. Ei bine, nu, n-am fost. Nu m-aș fi gândit niciodată că oamenii vor ajunge să citească știrile pe internet în felul în care le citesc astăzi: a apus până și epoca desktopului, iar știrile sunt consumate în proporție de 80% de pe telefon. Mediul ăsta care se numește online are o mare trăsătură: schimbarea, iar dacă tu, cel care lucrezi în mediul online, nu te adaptezi în permanență la schimbare, nu reziști. Altă cale nu e. Pentru mine, site-ul capital.ro reprezintă nu doar un loc de muncă, este însuși mediul în care m-am format ca om și în care am devenit persoana care este astăzi. Pentru mine, capital.ro este un mod de viață...
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





