Dupa parafarea armistitiului din Georgia, razboiul se continua acum pe terenul comercial. Ca pe vremea Razboiului rece, actorii sunt cele doua mari puteri: SUA si Rusia (urmasa URSS). Dupa ce SUA a anuntat ca va renunta la o afacere din domeniul energiei nucleare cu Rusia, ca o penalizare pentru actiunea sa militara din Georgia, Rusia s-a razbunat cum a putut. Mai exact, autoritatea de reglementare din domeniul agricol din Rusia a anuntat ca 19 companii americane, ce comercializeaza carne de pui nu isi vor mai exporta produsele in Rusia.

Autoritatea din Rusia sustine ca decizia a fost luata de comun acord ca urmare a unor inspectii in care s-a observat ca acele companii nu au luat masuri de corectare a uor defecte semnalate in trecut. Astfel, mai raman pe lista de companii acceptate circa 120, dar autoritatea rusa spune ca inca 29 vor suferi aceeasi sanctiune.

Razbunarea Moscovei pare de neinteles pentru micul consumator rus, deoarece SUA este principala sursa de carne de pui a Rusiei. Purtatorul de cuvant al Casei Albe, Dana Perino a declarat „suntem in proces de reevaluare a relatiei noastre cu Rusia”, iar ministrul de externe francez Bernard Kouchner a subliniat ca UE ar putea sa ia in calcul chiar si sanctiuni la adresa Rusiei.

Sursa: RIA Novosti