Războiul din Siria într-o nouă fază: Ambasada Rusiei la Damasc, atacată cu obuze
Două obuze au lovit marţi dimineaţa Ambasada Rusiei din Damasc, în momentul în care începea o manifestaţie de susţinere pentru Moscova, a cărei aviaţie oferă de două săptămâni sprijin aerian forţelor regimului preşedintelui Bashar al-Assad împotriva rebelilor, relatează AFP.
Potrivit unui fotoreporter France Presse, căderea celor două obuze a creat panică printre cele 300 persoane adunate pentru a mulţumi Rusiei pentru intervenţia sa în Siria.
Agenţia RIA Novosti, preluată de EFE, a transmis aceeaşi informaţie, citând ca surse funcţionari de la legaţia rusă din capitala Siriei care au menţionat că nu există victime. EFE scrie că la sfârşitul lui septembrie Ambasada Rusiei la Damasc a mai fost ţinta unui atac cu obuze. AGERPRES
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





