“Suntem un judeţ care în ultima perioadă a început să aibă cazuri infectate COVID, mai ales din rândul personalului medical şi al personalului din locurile instituţionalizate precum şi persoane instituţionalizate. Am recomandat prudenţă, am recomandat precauţie, am recomandat respectarea regulilor de igienă şi a regulilor de echipare dezechipare, existenţa echipamentelor de protecţie, existenţa medicamentelor şi a acelei griji pe care trebuie să o aibă tot personalul medical la întâlnirea cu pacientul în acest scenariu aflat, ca şi suspect COVID. În triajul acestui pacient care se prezintă la spital trebuie evaluat complet, chiar dacă avem o simptomatologie frustă, care nu corespunde definiţiei de caz”, a afirmat Nelu Tătaru, citat de Agerpres.

Ministrul Sănătăţii a remarcat faptul că la Unitatea de Primiri Urgenţe a spitalului este un aflux de pacienţi, dar şi că pe străzi sunt foarte multe maşini, motiv pentru care a atras atenţia că nu este momentul unei relaxări. “Recomand încă o dată, prudenţă, izolare voluntară, distanţare socială. Mă repet, nu am atins încă vârful. Nu vreau să ne gândim la relaxare, putem spera la o relaxare, dar momentul relaxării ţine foarte mult de felul cum gestionăm zilele de 1, 2, 3 mai şi poate săptămâna viitoare.

După sărbătorile pascale, acest week-end este foarte important . Este frumos afară, este ziua mare, există o tradiţie a week-end-urilor de 1 mai, în care lumea ieşea, se întâlnea cu cunoscuţii. Este un 1 mai diferit faţă de alţi ani, dar, mă repet, acest 1 mai trebuie să fie altfel, pentru a avea în anii următori sărbători normale cu cei apropiaţi, cu cei dragi nouă”, a mai spus Tătaru.

Până în prezent, pe teritoriul României au fost confirmate 12.567 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID-19 (coronavirus). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 4.328 au fost declarate vindecate și externate. Grupul de Comunicare Strategică a anunţat vinerea seara alte 18 decese înregistrate la nivel naţional, numărul românilor ucişi de COVID-19 ajungând la 744.