Președintele WTA îi ia apărarea Simonei Halep! „Nu i-aș pune niciodată la îndoială integritatea”

La scurt timp după ce Agenția Internațională de Integritate în Tenis a suspendat-o provizoriu pe Simona Halep pentru că a fost depistată cu Roxadustat în organism, o substanță interzisă care îți mărește rezistența la efort fizic, nume mari din lumea sportului au vorbit despre scandalul de dopaj în care este implicată jucătoarea de tenis din România.

Printre aceste nume mari se află și Steve Simon, președintele WTA, care este ferm convins că Simona Halep este nevinovată și că nu a luat vreo substanță interzisă cu bună știință. Acesta este încrezător că adevărul va ieși la iveală în cel mai scurt timp.

„Cred că ea nu a făcut ceva intenționat aici! Acestea fiind spuse, cred cu tărie în programul nostru antidoping și cred că este unul bun, iar jucătoarele noastre îl susțin la rândul lor. Și dacă o întrebați pe Simona, îl susține și ea. Sunt foarte încrezător că, pe măsură ce trecem prin proces, adevărul va ieși la iveală și ne vom ocupa de el în consecință. Dar am multă simpatie pentru Simona și nu i-aș pune niciodată la îndoială integritatea”, a declarat, recent, Steve Simon, relatează Associated Press.

La rândul său, fostul campion la Australian Open, Roland Garros şi US Open Mats Wilander, actual comentator de tenis, este de partea Simonei Halep. El exclude varianta ca jucătoarea de tenis din România să se fi dopat pentru a-și îmbunătăți performanțele fizice.

„Inima mea este alături de Simona Halep. Nu aș pretinde niciodată că o cunosc. Dar am urmărit-o jucând o mulțime de meciuri de tenis de-a lungul anilor și am intervievat-o de câteva ori. Aș spune că, dintre toate jucătoarele pe care le-am întâlnit, ea este una dintre cele care nu au cum să facă ceva intenționat”, a spus, zilele trecute, Mats Wilander.

Simona Halep e acuzată că ar fi fost dopată când a invins-o pe Serena Williams

În ciuda faptului că nume mari din lumea tenisului susțin ferm că Simona Halep este nevinovată, un jurnalist american a publicat recent un articol în care a scris că ea ar fi fost dopată și în timpul finalei Wimbledon din 2019, când a învins-o pe Serena Williams, sugerând, astfel, că victoria ei a fost datorată unor substanțe interzise.

Menționăm că acest jurnalist nu a publicat articolul respectiv cu numele său real, ci s-a semnat ca „Rhett Butler”, numele unui personaj din celebrul roman „Pe Aripile Vântului”.

„Fanii Serenei fierb și de acum se ridică serioase semne de întrebare în privința victoriei lui Halep, în finala Wimbledon 2019. Acel eșec suferit de Willimas a ținut-o la o victorie distanță de egalarea recordului deținut de Margaret Court în ceea ce privește trofeele majore.

Când Halep a învins-o pe Williams în finala de la Wimbledon, scor 6-2, 6-2, acesta a fost cel mai dur eșec suferit de Serena într-o finală de Grand Slam, începând din 1999. Iar ce se întâmplă acum cu Halep te face să ridici din sprâncene! Fanii Serenei simt că victoria Simonei din finala Wimbledon 2019 e una dubioasă, la fel ca întreaga ei carieră“, scrie în acel articol, potrivit The Shadow League.