Răpirile continuă în Ucraina! Alți doi oficiali ucraineni au fost răpiți de soldații ruși

Răpirile continuă în Ucraina! Alți doi oficiali ucraineni au fost răpiți de soldații ruși

Sursă: Dreamstime

Publicat de Horea Georgiana-Natalia la 16 martie 2022, 14:54

Ministerul de Externe din Ucraina a informat că miercuri, 16 martie, primarul și viceprimarul orașului port Skadovsk au fost răpiți de soldații ruși. Reamintim că, zilele trecute, și alți edili ucraineni au fost răpiți de militarii ruși.

Răpirile continuă în Ucraina! Oleksandr Yakovlyev și Yurii Palyukh au dispărut

Oleksandr Yakovlyev (primarul orașului port Skadovsk) și Yurii Palyukh (viceprimarul) au fost răpiți, miercuri, 16 martie, de soldații ruși, relatează Sky News. Skadovsk este un oraș port de lângă Marea Neagră.

Reamintim că vineri, 11 martie, și duminică, 13 martie, alte personalități importante din Ucraina au dispărut.

Primarul din Melitopol a fost răpit vineri seară de către soldaţii ruşi

Este vorba despre Ivan Fedorov. Edilul oraşului din sud-estul Ucrainei, nu departe de Peninsula Crimeea, a fost răpit vineri seară. Nu se ştie deocamdată locaţia în care a fost dus edilul.

Informaţia a fost dată publicităţii de către Anton Gerașcenko, consilier al ministrului Afacerilor Interne al Ucrainei. „Primarul Ivan Fedorov ar fi fost răpit de soldați ruși. Edilul ar fi refuzat să coopereze cu invadatorii”, a mai afirmat Anton Gerașcenko.

Consilierul Ministerului de Interne din Ucraina a fost primul care a vorbit public despre răpirea lui Ivan Federov, transmite Mediafax.

Anton Gerașcenko a explicat şi cum a avut loc, de fapt, răpirea: zece persoane au intrat în centrul de criză, i-au pus o pungă pe cap primarului Fedorov și l-au luat „spre o direcție necunoscută.”

La scurt timp după aceea, procurorul regional din Luhansk, susținut de Rusia, a spus că Ivan Fedorov este terorist și că este anchetat. Potrivit unui mesaj de pe site-ul web al procurorului din Luhansk, Ivan Fedorov este acuzat de asistență și finanțare a activităților teroriste și de apartenență la o comunitate criminală.

Primarul din Melitopol a fost înlocuit

Melitopol are un nou primar, care se află sub control militar rusesc. Melitopol este un oraș din sudul Ucrainei care se află între orașul Mariupol, aflat sub asediu, și orașul Herson, ocupat în prezent de Rusia. Forțele rusești au ocupat Melitopol la câteva zile de la începutul invaziei, dar de atunci orașul a cunoscut proteste sporadice.

Apoi duminică, 13 martie, și edilul orașului Dniprorudne, Evhen Matveyev, a dispărut. Ministrul de Externe din Ucraina susține că acesta a fost „răpit” de forțele rusești.

Edilul orașului Dniprorudne, Evhen Matveyev, a dispărut

Ministrului de Externe din Ucraina, Dmytro Kuleba, a declarat că primarul Evhen Matveyev din Dniprorudne a fost „răpit” de forțele rusești, anunță The Guardian.

„Astăzi, criminalii de război ruși au răpit un alt primar ucrainean ales în mod democratic, cel al orașului Dniprorudne, Evhen Matveyev. Obținând zero sprijin local, invadatorii trec la teroare”, a declarat Dmytro Kuleba într-un tweet.

Dmytro Kuleba a lansat un nou apel către „toate statele și organizațiile internaționale pentru a opri teroarea rusă împotriva Ucrainei și a democrației.”

Informații articol
Etichete:
Despre autor
Horea Georgiana-Natalia

Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării (Relații Publice și Comunicare) din cadrul Universității din București. Absolventă a Masteratului Relații Publice și Comunicare din cadrul Școlii Naţionale de Studii Politice și Administrative (SNSPA). Redactor pentru Capital.ro din toamna anului 2021 până în prezent.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.