Rămân fără locuințe! Trei milioane de români riscă să ajungă în stradă
Peste trei milioane de români nu pot accesa piața chiriilor, decât dacă au și alte surse de venituri în afară de salariu sau dacă partenerul are salariul mult mai mare. Asta în condițiile în care aproape jumătate din salariații din România sunt remunerați cu salariul minim.
Peste trei milioane de români nu au acces la chirie, în condițiile în care chiriile garsonierelor au depăşit salariul minim net.
Pe date concrete, în vreme ce chiria medie din București se cifra, în septembrie, la 276 de euro/lună, salariul minim net e undeva la 268,7 euro/lună, ceea ce îngreunează accesul la piața chiriilor.
În acest timp, chiria medie pentru două camere e de 406 euro/lună, iar pentru un apartament cu trei camere ajunge la 520 euro/lună, scrie economica.net, preluând prețurile chiriilor fișate de Anunțul.ro.
Astfel, conform datelor oficiale, 3,16 milioane de angajați, 49% din total, plătiți cu salariul minim, nu pot accesa piața chiriilor, decât dacă au și alte surse de venituri sau dacă partenerul are salariul mult mai mare.
Zona cu cele mai mari chirii din București, la toate categoriile de unități locative, e Aviației, unde, de altfel, se cer 368 euro lunar pentru o garsonieră, 614 euro lunar pentru un apartament cu două camere și 1.061 euro pentru trei camere.
Iar cele mai mici chirii sunt cerute în Berceni-Giurgiului, 238 euro pe lună pentru o garsonieră, 321 euro pe lună pentru două camere și 383 euro lunar pentru apartamentele cu trei camere.
Toate aceste în condițiile în care creșterea medie a chiriilor e relativ modestă în ultimul an, de la 267 euro/lună în septembrie 2018, la 276 euro/lună în septembrie 2019.
Cam aceeași situație se regăsește și în cazul chiriilor pentru apartamentelor cu două camere, care s-au majorat cu patru euro între septembrie 2018 și septembrie 2019, de la 402 euro/lună, la 406 euro/lună, arată sursa citată.
După cele două tipuri de apartamente mai cerute la închirieri, locuințele cu trei camere, mai puțin căutate, au scăzut cu circa șase euro între septembrie 2018 și septembrie 2019, de la 526 euro/lună, la 520 euro/lună.
Lucrez de niște ani buni în presă, zonă în care am intrat de bună-voie și nesilit de nimeni, împins de pasiune, după ce am renunțat la o carieră în mediu financiar-bancar. Nu știu dacă presa a câștigat ceva cu mine activând în rândurile jurnaliștilor, cert e că mediul financiar-bancar nu a pierdut nimic, după plecarea mea. Economist de profesie, reușesc încă să privesc mass media ca pe un hobby, e adevărat, plătit, în ciuda numeroaselor și amplelor schimbări care au avut loc în ultimii zece ani - cel puțin. Am scris pe mai multe domenii, dar preferatele mele rămân economia și satira, pentru că niciodată nu mi-au plăcut oamenii care se iau prea în serios.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





