Decizia finală este asteptată, marți, la Instanța supremă, după dezbaterile finale din apel, care au avut loc pe pacursul a două termene consecutive, pe data de 7, respectiv 8 ianuarie.
 
Procesul retrocedărilor de la malul mării i-a adus fostului primar al Constanței patru ani de închisoare cu suspendare în primă instanță.
 
DNA cere condamnarea fostului primar al municipiului Constanţa Radu Mazăre la o pedeapsă orientată spre maxim pentru infracţiunilor comise, respectiv 15 ani de închisoare, în dosarul retrocedărilor ilegale de terenuri din Constanţa, Mamaia, plajă şi faleză.
 
Un complet de judecată format din preşedintele Ionuţ Matei şi magistraţii Ioana Bogdan şi Alina Ioana Ilie a amânat pentru a doua oară pronunțarea în acest caz.
 
Pe data de 8 ianuaie, avocata lui Radu Mazăre, Ioana Focşa, a cerut judecătoilor achitarea clientului ei, pe motiv că instanţa de fond, care a pronunţat o decizie de condamnare cu suspendare în cazul fostului primar al Constanţei, nu şi-a motivat decizia.
 
Ioana Focşa a spus în faţa instanţei că procurorii DNA nu au arătat în ce mod a încălcat legea Radu Mazăre. „Să mi se explice şi mie ce lege a încălcat primarul? Primarul doar a emis dispoziţia. Legea 10/2001 atât prevede: emiterea dispoziţiei motivate de către primar. Nu spun că un primar nu poate fi subiect activ al infracţiunii pe Legea 10/2001, spun doar că Parchetul nu a arătat care a fost conivenţa (între inculpaţi şi primar – n.r.)”, a declarat avocata Ioana Focşa, citată de Mediafax.
 
 
Avocatul lui Nicuşor Constantinescu a cerut achitarea clientului său pe motiv că fapta nu e prevăzută de legea penală. „Nicuşor Constantinescu nu era funcţionar public la vremea respectivă, astfel încât nu sunt întrumite elementele constitutive ale faptei. Instanţa de fond nu a reuşit să identifice – şi nici noi nu am reuşit să identificăm – care ar fi conduita pe care ar fi trebuit să o adopte fiecare membru al Comisiei pentru Legea 10/2001, astfel că se impune achitarea. Vă rog să constataţi că nu există niciun fel de constituire de parte civilă în cauză, astfel că nu putem vorbi despre un prejudiciu”, a arătat avocatul lui Nicuşor Constantinescu.
 
Avocaţii lui Cristian Borcea au cerut la rândul lor achitarea. „Nu avem constituire de parte civilă în acest dosar, dar cu toate astea se cere de la 5 la 15 ani. E faptă, nu glumă – şi pedeapsă, nu glumă! Cristian Borcea a fost cumpărător de bună credinţă şi vă spun asta cu mâna pe inimă, nu că sunt apărătorul lui. (…) El a cumpărat un drept litigios şi a fost de bună credinţă. De aceea a şi cumpărat de la Giurgiucanu (Georgică – n.r.) numai doi la sută”, a declarat Alice Drăghici, unul dintre avocaţii lui Cristian Borcea.
 
Anterior, un procuror de şedinţă al DNA a cerut condamnarea lui Radu Mazăre la o pedeapsă „orientată spre maximum de 15 ani” de închisoare în acest dosar. DNA a cerut de asemenea închisoare cu executare pentru Nicuşor Constantinescu și pentru Cristian Bocea, inculpați şi ei în dosar.
 
Radu Mazăre a fost condamnat de Curtea de Apel Bucureşti, în acest dosar, în iulie 2017, la patru ani de închisoare cu suspendare. El este acuzat, alături de alţi funcţionari, de atribuirea nelegală a unor terenuri, prejudiciul estimat de DNA ridicându-se la 114 milioane de euro. Decizia instanţei a venit după nouă ani de procese şi alte opt amânări consecutive de pronunţare a unei sentinţe. În acelaşi dosar a fost condamnat şi fostul preşedinte al CJ Constanţa, Nicuşor Constantinescu, el primind o pedeapsă de trei ani de închisoare cu suspendare.
 
Alţi şapte funcţionari din cadrul Primăriei Constanţa au fost condamnaţi la câte trei ani de închisoare cu suspendare. Este vorba despre Constantin Racu, Ramona Daniela Dospinescu, Ion Marica, Cristian Talpău, Nora Alina Chircă, Georgică Giurgiucanu şi Emil Dragoş Săvulescu. Ceilalţi 24 de acuzaţi din acest dosar au fost achitaţi de Curtea de Apel Bucureşti. Între aceştia se numără şi Cristian Borcea.

Te-ar putea interesa și: