Până la urmă, evaluarea finală a succesului unui sistem este starea de sănătate a populației unei țări, în ansamblul ei. Acolo unde indicatorii de sănătate sunt cei mai buni, putem spune atunci ca acel sistem este performant. Starea de sănătate înseamnă atât numărul de transplanturi, disponibilitatea medicamentelor de ultima generație sau intervenții de urgență în cel mai scurt timp în orice colt al țării, cât și numărul de medici de familie, un program de vaccinare eficient, un plan concret  de prevenire a bolilor cardiovasculare, protecția sănătății mamei și a copilului, și așa mai departe.

Pentru ca cele două sisteme, public și privat, să coopereze eficient, trebuie asigurat un cadru stabil și predictibil de reglementare și dezvoltare – realist, bazat pe nevoile actuale ale populației și gândit pe termen lung (cel puțin 4 ani). Pentru ca modelele mixte să funcționeze, trebuie definite concepte esențiale cum ar fi: pachetul de bază pachetul de servicii acoperite de sistemul public, precum și serviciile medicale excluse, care nu sunt suportate de asiguratorul public. Pentru ca un model mixt să funcţioneze, acest pachet trebuie definit explicit.

Mai trebuie definite în mod obligatoriu serviciile auxiliare – lista de servicii ne-medicale care sunt suportate de furnizorul public (de exemplu îngrijiri la domiciliu, proteze etc), contractul public – contractul între asiguratorul public şi furnizorii publici (contractul cadru) include sistemul de tarifare, reglementare si control, criteriile de calitate ale pachetului de bază – standardele de calitate pentru pachetul de bază, care trebuie respectate de orice furnizor de servicii medicale, pachetul de bază public/privat asigurat – acesta cuprinde lista de servicii incluse în pachetul de bază care pot fi contractate in sistemul privat, serviciileauxiliare/contractate privat – sunt servicii pentru care se face contract cu furnizori privaţi sau asigurări private.

Totodată, este foarte important să se cunoască pachetul suplimentar – pachetul de servicii asigurat privat  și asigurarea privată – suplimentară/complementară – asigurare pentru care persoana plăteşte în plus din buzunar faţă de contribuţia la fondul public. Pentru fiecare model, există interacţiuni care trebuie urmărite și corectate, dacă este necesar, prin reglementări din partea guvernului sau a organismelor de reglementare. În toate tarile dezvoltate s-a implementat un anumit sistem privat de servicii medicale însă, odată cu creşterea nivelului de trai, se impun noi indicatori de performanță precum nivelul de satisfacție al cetățenilor faţă de îngrijirile medicale și calitatea serviciilor, dar și timpul de reacţie al sistemului fata de cerințele populației.

Alegerea unui anumit model de funcţionare a sistemului privat împreună cu un sistem public este o decizie politică, determinată de necesitatea intervenţiei în piaţa serviciilor medicale.

Dr Bogdan Pană este director de servicii medicale la Medicover

Te-ar putea interesa și: