Proteste la Banca Centrală Europeană! Marş cu mii de persoane împotriva „politicilor de austeritate”

Proteste la Banca Centrală Europeană! Marş cu mii de persoane împotriva „politicilor de austeritate”
Publicat de Valentin Vioreanu la 15 martie 2015, 17:16

Circa 10.000 de persoane, 7.000 din Germania şi 3.000 venite din străinătate, sunt aşteptate să participe miercuri, în Frankfurt, la un marş de protest împotriva politicilor de austeritate. Pentru acestea, protestatarii învinovăţesc Banca Centrală Europeană (BCE), care îşi inaugurează un nou sediu central gigant în oraşul german, anunţă agenţia Reuters.

Deşi a tipărit cantităţi uriaşe de bani şi a dat drumul unui nou program imens de relaxare cantitativă, prin care va ajuta statele europene să se împrumute mai ieftin, cumpărând obligaţiuni guvernamentale de peste un trilion de euro, Banca Centrală Europeană este considerată responsabilă pentru „politicile de austeritae” din Europa.

„Principalul motiv al protestelor este faptul că BCE face parte din Troika, iar Troika e responsabilă pentru politicile de austeritate care i-au împins pe atât de mulţi în sărăcie”, a declarat, pentru Reuters, Ulrich Wilken, unul dintre organizatorii “Blockupy”, protescul care se va desfăşura în apropierea noului sediu de 1,3 miliarde de euro al BCE.

Troika include, alături de BCE. Comisia Europeană şi Fondul Monetar Internaţional şi monitorizează ţări precum Grecia şi Cipru care au beneficiat de programe de salvare, inclusiv prin iertarea de datorii. BCE este şi furnizor de finanţare pentru bănci din ţările cu probleme. Ministrul elen de Finanţe, Yanis Varoufakis, a criticat săptămâna trecută politica instituţiei, pe care o consideră “sufocantă”, critic făcută şi de organizatorii protestului.

“Cei de la BCE nu sunt aleşi în mod democratic şi, totuşi. Presează guvernele să acţioneze într+un anume fel tot timpul. Am văzut asta din nou în maniera în care au îngreunat posibilitatea Greciei de a se finanţa după alegeri”, a spus Wilken.

Recent, BCE a încetat să accepte titluri de stat emise de statul elen în schimbul finanţării, când noul govern ales a anunţat că nu va respecta termenii conveniţi iniţial în programul de ajutor. 

Informații articol
Despre autor
Valentin Vioreanu

M-am angajat la site-ul capital.ro într-o perioadă în care online-ul aproape că nu exista, iar printul era, încă, la o așa de mare putere încât oamenii de la site erau percepuți, cumva, drept oaia neagră a redacției. Cineva ar putea spune că am fost un om cu viziune, care știa că epoca printului va apune. Ei bine, nu, n-am fost. Nu m-aș fi gândit niciodată că oamenii vor ajunge să citească știrile pe internet în felul în care le citesc astăzi: a apus până și epoca desktopului, iar știrile sunt consumate în proporție de 80% de pe telefon. Mediul ăsta care se numește online are o mare trăsătură: schimbarea, iar dacă tu, cel care lucrezi în mediul online, nu te adaptezi în permanență la schimbare, nu reziști. Altă cale nu e. Pentru mine, site-ul capital.ro reprezintă nu doar un loc de muncă, este însuși mediul în care m-am format ca om și în care am devenit persoana care este astăzi. Pentru mine, capital.ro este un mod de viață...

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.