Producătorii europeni puteau acționa în trei moduri: să devină mai eficienți (prea greu!), să trimită „recuperatori“ care să-i forțeze pe consumatori să cumpere scump de la ei (ilegalitatea este prea flagrantă!) sau să facă lobby pe lângă politicieni pentru a bloca importurile din China.
Pentru producători, această soluție s-a dovedit cea mai convenabilă. Ei obțin rezultatul dorit (eliminarea concurenților pentru a putea vinde scump) fără a trimite bătăuși în papetării. A fost suficient să-i convingă pe politicieni să trimită vameșii la porțile UE. Este mult mai discret, mai elegant și mai ieftin, deoarece vameșii sunt plătiți de contribuabil! Această din urmă soluție necesită totuși un efort din partea producătorilor de hârtie.
Ei trebuie să prezinte măsura ca fiind corectă și în interesul general. Astfel, ei își acuză concurenții chinezi că practică prețuri de dumping (adică sub costul de producție…) și că beneficiază de subvenții mascate din partea statului. Metodologia studiului pe care-l invocă este contestabilă, ca să folosim un eufemism. Să presupunem însă că au dreptate și că producătorii chinezi primesc subvenții de la guvernul lor pentru a ne vinde nouă hârtia mai ieftin cu 5% sau 15%.
Ar trebui să mulțumim guvernului chinez, noi toți utilizatorii de hârtie din UE, începând cu elevii, studenții, profesorii și terminând cu micile și marile firme, trecând prin toate administrațiile locale, regionale, naționale sau unionale. Și să recunoaștem că ne-am bucura și mai mult dacă guvernul chinez ar subvenționa cu 100% exportul de hârtie, adică dacă ne-ar da-o gratis. Desigur, în această ipoteză absurdă, toți producătorii de hârtie din UE ar trebui să-și schimbe obiectul de activitate. Unul dintre ei, pe nume Nokia, a și făcut-o în urmă cu ceva vreme…
Comisia Europeană urmează să propună măsuri protecționiste, iar Consiliul UE se va pronunța asupra lor la jumătatea lunii mai. Să sperăm că nu se va repeta scenariul din comitetul antidumping din 31 martie 2011. În acest comitet, unde fiecare țară UE are un reprezentant, numărul voturilor împotriva taxelor protecționiste l-a depășit pe acela al voturilor pentru. Totuși, rezultatul a fost considerat favorabil taxelor vamale, deoarece abținerile sunt contabilizate ca fiind implicit în favoarea lor!
Astfel, țările care s-au abținut, între care și România, au sprijinit instaurarea unor bariere protecționiste. Atitudinea României este cu atât mai greu de înțeles cu cât autoritățile permit persecutarea consumatorilor fără a avea pseudoscuza protejării vreunui „producător strategic“. În concluzie, așteptăm din partea autorităților române să se opună în mod explicit oricăror măsuri protecționiste, nu doar în cazul hârtiei chinezești. Abținerea de la vot nu face decât să cauționeze o politică păguboasă printr-o atitudine nerespectabilă de tip „hai să mă-mpiedic“.

Radu Nechita este președintele Centrului Independent de Studii în Economie și Drept