Profitul Raiffeisen s-a dublat

Profitul Raiffeisen s-a dublat
Publicat de CAPITAL la 24 mai 2012, 10:56

Profitul grupului bancar austriac Raiffeisen Bank International (RBI), prezent şi pe piaţa din România, a crescut în primul trimestru din 2012, depăşind estimările pieţelor, datorită scăderii provizioanelor, transmite Reuters.

Raiffeisen Bank International, al treilea mare creditor din Europa emergentă, a înregistrat în perioada ianuarie-martie 2012 o dublare a profitului consolidat, la 541 milioane de euro (681 milioane de dolari), în timp ce analiştii se aşteptau la 457 milioane de euro.

Grupul a anunţat că este în grafic pentru a îndeplini cerinţele autorităţilor europene de reglementare privind obţinerea unui indicator Core Tier 1 Ratio de cel puţin 9,3% până la mijlocul acestui an.

Provizioanele pentru credite neperformante au scăzut în primul trimestru la 153 milioane de euro, deşi analiştii estimau o creştere. Totuşi banca se aşteaptă la o creştere a costurilor, mai ales în Ungaria.

Pentru acest an, RBI îşi menţine estimările anterioare: În 2012, ne aşteptăm la un nivel stabil al afacerilor, ţinând cont de mediul economic şi de cerinţele restrictive ale autorităţilor de reglementare’.

Banca a reafirmat că o majorare a capitalului rămâne o posibilă opţiune, în funcţie de condiţiile de pe pieţe.

Informații articol
Etichete:
Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.