Dacă prognozele JLL se vor concretiza, rezultatul va fi cu 24% mai slab faţă de cel din 2016, când au fost închiriate 460.000 mp de spaţii industriale şi logistice, cel mai ridicat nivel din istoria pieţei de profil din România.

De cealaltă parte, dezvoltatorii imobiliari au anunţat că vor finaliza în acest an circa 400.000 de metri pătraţi de depozite, un nou record al pieţei, în condiţiile în care anul trecut oferta nouă a totalizat 340.000 metri pătraţi. Printre cele mai mari proiecte programate în acest an se numără extinderea cu 68.000 metri pătraţi a CTPark Bucharest West, extinderea cu 60.000 metri pătraţi a P3 Logistic Park Bucureşti, proiectul WDP din Otopeni de 38.000 metri pătraţi şi CTPark Timişoara – 35.000 metri pătraţi.

Dacă toate proiectele anunţate pentru acest an vor fi livrate, stocul de spaţii industriale şi de logistică la nivel naţional se va apropia la finele lui 2017 de trei milioane de metri pătraţi. La sfârşitul anului trecut stocul era estimat la 2,5 milioane de metri pătraţi, din care 1,2 milioane de metri pătraţi în Bucureşti.

JLL a intermediat în primul trimestru tranzacţii cu spaţii industriale şi de logistică care au cumulat aproape 100.000 de metri pătraţi. Cele mai importante intermedieri, ca suprafaţă contractată, au fost închirierea de către retailerul Profi a 30.000 de metri pătraţi în Roman şi de către Network One Distribution (NOD) a 30.000 de metri pătraţi în Bucureşti. În urma contractelor semnate, dezvoltatorul belgian WDP construieşte un depozit nou de 30.000 de metri pătraţi la Roman pentru Profi, iar CTP dezvoltă 30.000 de metri pătraţi în apropiere de Bucureşti în CTPark Bucharest West pentru NOD.

Tibbett Logistics îşi extinde prezenţa în România, cu un nou depozit de 7.200 metri pătraţi în CTPark Bucharest West, proiect în care şi compania KLG a contractat 9.700 metri pătrați. De asemenea, compania de logistică Kuehne+Nagel se extinde în Timişoara, unde WDP va contrui un depozit de 6.000 metri pătrați.