Probleme mari pentru Mircea Badea! Veste incredibilă în plină pandemie. Ce a pățit vedeta Antenei 3
Probleme imense pentru vedeta Antena 3, Mircea Badea. A primit o veste foarte proastă în plină pandemie de coronavirus. Ce a pățit vedeta e de neimaginat. Chiar prezentatorul a dezvăluit totul.
Mircea Badea a pățit-o rău de tot. În plină pandemie de coronavirus, vedeta a primit o veste extrem de proastă. Totul s-a aflat chiar de la vedetă.
I-au tăiat salariul lui Mircea Badea
Realizatorul emisiunii „În gura presei” de la Antena 3 a spus totul. I s-a tăiat salariu. Se pare că Badea avea în jur de 8600 de euro salariu și i s-ar fi scăzut aproape o mie de euro. Având în vedere că activităţile economice au fost serios afectate în România şi în toată lumea, de altfel, în ţara noastră a apărut problema rectificării bugetare.
În linia întâi, printre cei vizaţi se află bugetarii, categorie despre care Mircea Badea are propria versiune.
„Văd un discurs isteroid pornind de la întrebarea: se vor diminua salariile bugetarilor? Am o surpriză care, de fapt, nu e o surpriză. Mie mi s-a diminuat deja.
Și celui de la camera de la filmat, și celor din regie etc. Nouă ni s-au tăiat salariile. Să vă zic ce previziuni am? Mai bine nu. Unora de pe aici doar ni s-au tăiat salariile.
Dar sunt mulți, în alte părți, care au rămas fără niciun venit. Asta este ecomia reală.
Este foarte greu de crezut că salariile bugetarilor vor rămâne neatinse. Nu am cum să cred așa ceva”, a declarat Mircea Badea la Antena 3.
Numele meu este Zamfirescu Ionuţ Gabriel. Am o experienţă de aproape 20 de ani în presa scrisă, dar şi în televiziune. Aventura din lumea presei a început ca o pasiune nebună pentru sport, în general şi pentru fotbal, în special. Când încă eram pe băncile facultăţii am intrat prima oară în redacţia ziarului ProSport şi nu am mai plecat de acolo decât după ani buni. Abia în 2007 am decis să spun adio presei scrise şi să încerc să desluşesc tainele televiziunii. Tot de sport, bineînţeles. După aproape un an la Telesport, am început o nouă aventură de lungă durată la GSPTV. După şase ani grei, aventura din presa sportivă s-a oprit brusc. Am explorat pentru aproape un an şi jumătate mondenul, la Antena Stars, apoi am avut o scurtă aventură în online, la ştiripesurse.ro. După un an de zile în televiziune, la Digi24, am început aventura la capital.ro, unde sunt şi astăzi. După cum bine v-aţi dat seama, sportul, dar în special fotbalul sunt marile mele pasiuni. De pe această listă nu poate lipsi nici eterna politică, cu controversele acesteia.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





Comentariile sunt închise.
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.