Alina Gorghiu: Cauțiunea prințului Paul al României a a fost respinsă de instanța din Malta

Marți, Ministrul Justiției, Alina Gorghiu, a anunțat că Paul al României a fost plasat în arest preventiv până pe 9 mai în Malta, iar solicitarea avocaților săi de eliberare pe cauțiune a fost respinsă.

După ședința de Guvern, Gorghiu a explicat că Paul al României a fost condamnat în țară la o pedeapsă de 3 ani și 4 luni pentru cumpărare de influență și complicitate la abuz în serviciu în cadrul dosarului Ferma Băneasa, unde prejudiciul se ridică la 9,5 milioane de euro.

Ministrul Justiției a subliniat că în decembrie 2020 a fost emis un mandat de arestare pe numele acestuia. Gorghiu a adăugat că, în conformitate cu același mandat european de arestare, procedura a fost reluată. Ea a mai explicat că a avut loc un termen de judecată în care s-a hotărât arestarea preventivă a acestui fugar până pe data de 9 mai. Gorghiu a subliniat că această hotărâre poate fi contestată și chiar crede că asta se va întâmpla.

Ea a adăugat că cererea formulată de echipa fugarului pentru eliberarea acestuia pe cauțiune a fost respinsă.

”Ministerul Justiţiei şi instanţa de executare vor face toate diligenţele pentru ca acest fugar să fie întors în ţară. Până pe data de 9 mai vom comunica mandatul de arestare, tradus în engleză şi în malteză, ne vom asigura că vom deschide dialog cu autorităţile din Malta şi că vom avea un dialog constant. După sărbători, voi încerca inclusiv un dialog la nivel de ministru al Justiţiei, cu omologul meu din Malta, pentru a discuta despre maniera în care vom putea coopera judiciar în materie penală, fără să facem acte de imixtiune în actul de justiţie şi acest lucru îl precizez de fiecare dată, pentru că nu putem interveni în justiţia niciunui alt stat”, a anunţat Gorghiu.

Alina Gorghiu
SURSA FOTO: Facebook, Alina Gorghiu

Procedura depinde de legislația din Malta

Alina Gorghiu a subliniat că în ceea ce privește Malta, nu a existat niciun caz asemănător nici în 2023 și nici în primele luni ale anului 2024. Ministrul afirmă că nu există o practică stabilă în acest sens. Ea a precizat că este necesar să existe o discutuție cu autoritățile din Malta pentru a stabili parametrii colaborării viitoare. Gorghiu a menționat că este convinsă că sistemul judiciar din Malta respectă standardele europene și că va lua în considerare toate argumentele furnizate de instanța de executare.

”Deci nu putem să spunem că avem o practică. Dimpotrivă. De aceea cred că este imperios necesar să discutăm cu autorităţile din Malta pentru a putea stabili parametri în care vom putea colabora în viitor. Sunt însă convinsă că justiţia din Malta e făcută la standarde europene şi că vor ţine cont de toate argumentele pe care instanţa de executare le va furniza. Proactiv, vom actualiza condiţiile de detenţie prin ANP, faţă de cele pe care le-am comunicat instanţei din Franţa, şi le vom pune la dispoziţie autorităţilor din Malta”, a completat Alina Gorghiu.

Ministrul Justiției a adăugat că procedura de aducere în țară a fugarului depinde de legislația fiecărui stat în parte și poate varia între 3 și 6 luni.

”Nemaiavând însă cu Malta situaţii de predare a fugarilor, nu aş putea să spun cât de rapidă este procedura prevăzută de legislaţia din statul acesta, însă vom vedea termenele pe care instanţa din Malta le va da începând cu 9 mai”, a explicat Gorghiu