Scopul programului a fost oferirea de șanse educative egale mai multor elevi cu oportunități reduse de a acumula experiență în munca europeană în vederea unei integrări mai calitative pe piața forței de muncă.

Erasmus Plus Sursă foto: Colegiul tehnologic Grigore Cerchez
Sursă: Colegiul tehnologic Grigore Cerchez

În cadrul acestui proiect, Colegiul tehnologic Grigore Cerchez a legat parteneriate cu Tellus College din Salamanca, Spania, Didaxe Cooperativa Sociale A.R.L din Torino, Italia și Tellus Education Group din Plymouth, Marea Britanie.

Specializare și pentru profesori

În prima parte a programului opt profesori au avut parte de opt experiențe de mobilitate pentru formare, privind creșterea bidirecțională a motivației pentru performanță în VET.

VET reprezintă „învățământ profesional și tehnic”. Simplu spus, termenul se referă la învățământ și formare pentru dobândirea de competențe tehnice și specifice unui loc de muncă. Printre sectoarele în care VET este folosit cu preponderență se numără: serviciile hoteliere, comerțul cu amănuntul, construcțiile civile, contabilitatea și activitatea de birou.

Erasmus Plus Sursă foto: Colegiul tehnologic Grigore Cerchez
Sursă: Colegiul tehnologic Grigore Cerchez

„Mă bucur pentru faptul că am reușit să scriem proiectul european, să implicăm 44 de elevi din multe clase și felicit colegii care au stat alături de echipa de implementare pentru a duce la capăt acest proiect. Acum avem un nou proiect în implementare în liceu, deci a fost de bun augur acest prim proiect european, vedem că acesta a dus și la alte proiecte europene.” a declarat profesor Simina Andora Evelina, conform Infofinanciar.ro.

În urma acestei experiențe, cadrele didactice și-au dezvoltat capacitatea de a organiza cu succes stagii de practică, au învățat noi metode de plasare a elevilor, bazate pe proiect, respectiv pe probleme. Ei au avut întâlniri de lucru cu reprezentanți ai operatorilor din domeniul turismului pentru stabilirea programului și a condițiilor de desfășurare a pregătirii practice, astfel încât acestea să conducă la rezultate pentru elevii implicați în proiect.

Erasmus Plus Sursă foto: Colegiul tehnologic Grigore Cerchez
Sursă: Colegiul tehnologic Grigore Cerchez

Elevii au beneficiat de trei fluxuri, unul în Italia, la Torino, în care 14 elevi cu calificarea tehnician în turism au desfășurat pregătirea practică de 3 săptămâni însoțiți de profesorii Vasile Adriana și Iacob Vasile. Celelalte două au fost în Salamanca, în primul, 15 elevi cu calificăriile de tehnician prelucrări mecanice și tehnician transporturi au desfășurat pregătirea practică de 3 săptămâni însoțiți de profesorii Simion Nica și Damian Adriana. În cel de-al treilea, alți 15 elevi cu calificarea tehnician în turism, tehnician în gastronomie și tehnician în hotelărie au desfășurat pregătirea practică de 3 săptămâni însoțiți de profesorii Simina Andora Evelina și Albu Ovidiu Toma. Stagiile s-au efectuat în 15 unități comerciale din cele două țări.

Erasmus Plus Sursă foto: Colegiul tehnologic Grigore Cerchez
Sursă: Colegiul tehnologic Grigore Cerchez

Au depășit rapid dificultățile

Deși echipele formate din profesori și elevi au întâmpinat mai multe greutăți, printre care barierele lingvistice, pentru majoritatea fiind prima deplasare în afara țării, lipsa părinților pentru o perioadă consistentă de timp sau disciplina necesară unui loc de muncă, ele s-au descurcat foarte bine.

„Am avut activități în afara orelor de practică, am vizitat cea mai veche catedrală din Spania, am avut ieșiri, am vizitat Toledo, ne-am plimbat cu hidrobicicletele pe râu în Salamanca. Această experiență a fost una foarte frumoasă, am învățat ce înseamnă munca și lucrul în echipă. Prima săptămână a fost destul de grea datorită necunoașterii limbi, dar din a doua săptămână ne-am obișnuit, am început să ne înțelegem cu oamenii, iar deja în a treia săptămână regretam că se apropie de final.”, a declarat Elena Ștefania, unul dintre elevii participanți.

Erasmus Plus Sursă foto: Colegiul tehnologic Grigore Cerchez
Sursă: Colegiul tehnologic Grigore Cerchez

În cadrul proiectului, elevii beneficiari au deprins capacitățile de a alege conştient şi responsabil un loc de muncă după finalizarea studiilor şi obţinerea certificatului de calificare profesională nivel 4, de a-şi exersa diverse abilităţi (de comunicare, de lucru în echipă, de negociere, de luare a deciziilor), de a dobândi cunoştinţe de cultură generală, de a dobândi cunoştinţe practice necesare practicării meseriei, de a dobândi o experienţă practică bogată și de a avea posibilitatea să lucreze pe durata vacanţei de vară.

Un nou program Erasmus Plus

Pe lângă multiplele lucruri dobândite de către elevi în ceea ce privește activitățile pe care le-au desfășurat, au fost și foarte multe momente în care aceștia și-au petrecut timpul într-un mod foarte plăcut, vizitând obiective turistice și îmbogățindu-și cultura generală.

Erasmus Plus Sursă foto: Colegiul tehnologic Grigore Cerchez
Sursă: Colegiul tehnologic Grigore Cerchez

Succesul proiectului a adus beneficii și pentru Colegiul tehnologic Grigore Cerchez prin promovarea imaginii unităţii în comunitatea locală şi în mediul de afaceri, perfecţionarea profesorilor în concordanţă cu tipurile de instrumente de ultimă generaţie utilizate de agenţii economici, dezvoltarea unor parteneriate pe termen lung cu  agenţii economici, adaptarea ofertei educaţionale la cererea de pe piaţa muncii și asigurarea unor locuri de instruire practică a elevilor.

Proiectul a fost un deschizător de drumuri pentru liceu, care în momentul de față este angrenat într-un alt proiect Erasmus Plus: Before it is too late.

Erasmus Plus Sursă foto: Colegiul tehnologic Grigore Cerchez
Sursă: Colegiul tehnologic Grigore Cerchez

Programul Erasmus+ oferă oportunități organizațiilor active în domeniul educației și formării profesionale pentru a se dezvolta. Aceste oportunități se concretizează în activități prin care persoanele implicate în acest domeniu să interacționeze și să învețe împreună, dar și alături de profesioniști din organizații europene, să participe la schimburi de bune practici și la crearea și implementarea de resurse educaționale inovatoare care produc schimbare.

Activitățile de învățare în domeniul educației și formării profesionale sunt concepute pentru a avea un impact pozitiv asupra cadrelor didactice, persoanelor aflate în formare inițială, formatorilor și experților, dar și la nivel organizațional, comunitar și al politicilor și practicilor din sectorul VET.