Informaţiile oficiale care acreditau faptul că doar 25% dintre cele aproximativ 10.000 de cereri depuse pentru „Prima Casă” vizează achiziţionarea de locuinţe noi nu a fost o surpriză pentru sectorul imobiliar. Consultanţii din domeniu consideră procentul foarte optimist, avansând mai degrabă valoarea de 15%.

Reprezentanţii Guvernului Boc au declarat că până ieri fuseseră depuse 10.000 de cereri pentru cumpărarea unei case prin credite bancare garantate de stat. Datele oficiale indică faptul că puţin peste 25% dintre solicitări vizează achiziţionarea unei locuinţe noi.

„Dacă trebuie să facem un raport în ceea ce priveşte suma garantată de către stat pentu programul «Prima Casă» şi preţurile practicate de către dezvoltatorii imobiliari pentru locuinţele noi, concluzia va scoate în evidenţă că acest procent de 25%, ceea ce reprezintă cererile pentru construcţii noi, este mai mult decât optimist”, au explicat, pentru capital.ro, consultanţii companiei imobiliare EuroMetropola.

Fără efecte semnificative pe segmentul proiectelor noi

Programul nu va revigora semnificativ sectorul de proiecte noi, este de părere şi George Ivan, Senior Residential Consultant la DTZ Echinox. „Poate ajuta la o deblocare a vânzărilor, o gură de oxigen. Se pot constata efecte «la mâna a doua», constând în faptul că cei care vor reuşi să-şi vândă vechile apartamente cu ajutorul programului «Prima Casă» pot deveni clienţi pentru apartamente noi”, a explicat reprezentantul DTZ Echinox.

Motivul pentru care majoritatea celor interesaţi de achiziţionarea unei locuinţe prin credite bancare în cadrul programului guvernamental „Prima Casă” s-au îndreptat spre blocurile vechi este că o mare parte dintre apartamentele noi nu se încaderează în cei 60.000 de euro garantaţi de stat.

„Programul «Prima Casă» va fi utilizat de clienţii din Bucuresti şi marile oraşe în special pentru achiziţia de imobile din piaţa secundară. În acest caz, beneficiarii vor fi societăţile care oferă servicii de renovare şi companiile implicate în piaţa materialelor de finisaje sau a mobilierului. Totuşi, vor apărea soluţii pentru achiziţia de apartamente noi în Bucureşti prin programul «Prima Casă», pregătite de dezvoltatorii care au apartamente cu preţuri în apropierea limitei de 60.000 euro”, a declarat pentru capital.ro Florin Chiriţă, general managerul dezvoltatorului imobiliar Alf Company.

Mult de alergat după locuinţe noi

„Valoarea locuinţelor din blocurile vechi se încadrează în suma garantată şi permite ca tranzacţia să se încheie în condiţii optime, fără eforturi suplimentare din partea cumpărătorului, cum ar fi un avans mai mare sau chiar un alt împrumut pentru diferenţă. O pondere mică din oferta dezvoltatorilor este eligibilă pentru programul «Prima Casă», preţurile apartamentelor noi depăşind plafonul programului”, ne-a spus George Ivan, Senior Residential Consultant la DTZ Echinox.

Proprietarii locuinţelor vechi vor ridica preţurile

Cererea mare pentru apartamentele vechi aduce şi o posibilitate de creştere a preţurilor pentru aceste locuinţe, ori, cel puţin, va înceta tendinţa de ieftinire a lor. „Dacă se dovedeşte că programul este funcţional, ca urmare a unei cereri în creştere, se vor înregistra fluctuaţii de preţ. Cu cât numărul cererilor aprobate va fi mai mare, cu atât preţurile vor înregistra o creştere, bineînţeles cu anumite limite. Ceea ce se poate afirma este că acest proiect va opri scăderea preţurilor pentru apartamentele vechi”, este de părere George Ivan.

„Un prim efect se vede la apartamentele cu valori uşor sub 60.000, la care proprietarii cresc preţul până la valoarea-limită de 60.000 de euro”, confirmă Florin Chiriţă, de la Alf Company.

Şi reprezentanţii companiei Eurometropola se aşteaptă la uşoare modificări de preţ în cazul locuinţelor vechi. În unele cartiere bucureştene deja a fost înregistrată o scumpire a garsonierelor şi a apartamentelor cu două camere, proprietarii acestora cerând cu 5.000 – 10.000 de euro mai mult faţă de preţul de acum 2-3 luni.

Demararea programului „Prima Casa” va aduce o creştere de 5-10 procente faţă de preţurile iniţiale, doar pentru garsoniere şi apartamentele cu două camere din zonele semicentrale şi periferice, însă această creştere este una artificială, mai mult de afisaj, întrucât proprietarii sunt dispuşi să negocieze preţurile solicitate atunci când au în faţă un client viabil, explică oficiali din cadrul Eurometropola.

Evaluare: maximum 1.000 de imobile noi prin „Prima Casă”, în Bucureşti

Florin Chiriţă, General Manager Alf Company, a oferit capital.ro o evaluare a efectului pe care „Prima Casă” îl va avea pe piaţa locuinţelor noi: „Programul are o valoare de 1 miliard euro pentru prima etapă, aproximativ 16.600 de imobile, din care probabil în Bucureşti se vor tranzacţiona cam 6-7.000 de imobile. Dacă din acestea vor fi imobile noi circa 15%, rezultă un total de imobile noi tranzacţionate prin programul „Prima Casă” de aproximativ 1.000 imobile în Bucureşti. Sigur, aceste imobile au nevoie de preţuri până în limita de 60.000 euro sau de clienţi care să poată suporta diferenţa dacă imobilele sunt mai scumpe”.

Te-ar putea interesa și: