‘Eu mi-am spus părerea şi anume că în general Ministerul de Finanţe trebuie să se ocupe mai mult de strâns bani şi mai puţin de venit cu idei extraordinare, însă, pe de altă parte, e foarte clar că, păstrând cota unică de 16%, veniturile bugetare, pentru a avea bani pentru şcoli, pentru spitale, pentru drumuri, trebuie să crească. În acest an oricum au crescut veniturile bugetare, dar într-un singur fel au crescut, eliminând din conducerea ANAF acea caracatiţă de corupţie pe care acum procurorii în sfârşit o anchetează, am văzut. Numai eliminând vârful de corupţie al ANAF am reuşit să avem încasări mult mai mari la bugetul de stat. Pe de altă parte, însă, în 2013-2016 trebuie să aşezăm sistemul fiscal în aşa fel încât să avem resurse pentru proiectele mari’, a precizat, luni, în cadrul unei conferinţe de presă la Târgu-Jiu, Victor Ponta.

În ceea ce priveşte propunerea secretarului de stat din Ministerul Finanţelor, Liviu Voinea, referitoare la domeniul fiscalităţii, premierul a precizat că nu crede că acest sistem va funcţiona în România.

‘Ideea cu pârâtul funcţionează în alte ţări, nu ştiu dacă funcţionează la noi, pentru că acolo funcţionează pe un spirit civic, la noi s-ar putea să funcţioneze pe spiritul delaţiunii. L-am rugat pe domnul Voinea întâi să ne prezinte nouă ideile şi după aceea să le prezinte în presă’, a adăugat primul-ministru.
SURSA: Agerpres
Notă: În varianta inițială, agențiile de presă au anunțat în mod eronat că premierul Victor Ponta a vorbit despre creșterea cotei unice. Acesta a vorbit de fapt de majorarea veniturilor bugetare prin menținerea cotei unice la 16%.