Premierul Republicii Moldova: Pe teritoriul țării sunt deschise 64 de secții de votare. Puteți vota în baza unui act de identitate românesc valabil
Alegeri. SURSA FOTO: Dreamstime
Liderii de la Chișinău îndeamnă românii din Republica Moldova să participe la alegerile prezidențiale din România, subliniind importanța votului pentru viitorul democratic și european al ambelor state. Atât premierul Dorin Recean, cât și președinta Maia Sandu, au transmis mesaje clare de mobilizare, accentuând că „fiecare vot contează” și că România rămâne un „partener de încredere și de suflet” pentru Republica Moldova.
Alegeri prezidențiale 2025. Românii din Republica Moldova pot vota
Alegeri prezidențiale 2025. Prim-ministrul Republicii Moldova, Dorin Recean, și-a exprimat sâmbătă sprijinul pentru o Românie europeană și puternică, îndemnând românii basarabeni să meargă la vot și să contribuie la ,,protejarea viitorului european al cetățenilor de pe ambele maluri ale Prutului”.
Acesta a reamintit că, în cadrul alegerilor prezidențiale din toamna trecută, peste 80.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care dețin cetățenie română au participat activ la vot în localități precum Chișinău, Ialoveni, Ungheni, Călărași, dar și în alte raioane ale țării, demonstrând astfel sprijinul pentru un viitor european și liber al României. Recean a subliniat că unitatea este din nou necesară și i-a încurajat pe cetățenii cu drept de vot să contribuie la întărirea legăturilor dintre cele două maluri ale Prutului, menționând că o Românie democratică este și un sprijin esențial pentru Chișinău în plan european.
„Azi și mâine, pe teritoriul Republicii Moldova sunt deschise 64 de secții de votare. Puteți vota în baza unui act de identitate românesc valabil, precum cartea de identitate (electronică/provizorie), buletin de identitate sau pașaport”, a declarat prim-ministrul moldovean.
Maia Sandu, apel pentru români
Alegeri prezidențiale 2025. La rândul său, președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a lansat un apel similar către românii din Republica Moldova, încurajându-i să-și exercite dreptul de vot în cadrul alegerilor prezidențiale din România. Ea a subliniat importanța participării la procesul democratic și a evidențiat rolul României ca partener apropiat al Moldovei.
,,Dragi români cu drept de vot din Republica Moldova, în zilele de 2, 3 și 4 mai, avem ocazia să ne facem vocea auzită – să votăm la alegerile prezidențiale din România, la oricare dintre cele 64 de secții de votare deschise aici. Democrația înseamnă să ai un cuvânt de spus. Fiecare vot contează. Fiecare alegere poate determina direcția pe care o va urma România. Vă îndemn să participăm la vot. Pentru o Românie democratică și europeană, partenerul nostru de încredere și de suflet”, a transmis Maia Sandu printr-un mesaj postat pe Facebook.
Conform tragerii la sorți efectuate de Biroul Electoral Central, ordinea finală pe buletinul de vot este următoarea:
- George-Nicolae Simion – reprezentând Alianța pentru Unirea Românilor
- George-Crin-Laurențiu Antonescu – din partea Alianței Electorale România Înainte
- Elena-Valerica Lasconi – susținută de Uniunea Salvați România
- Cristian-Vasile Terheș – candidatul Partidului Național Conservator Român
- Marcela-Lavinia Șandru – din partea Partidului Umanist Social Liberal
- Victor-Viorel Ponta – candidat independent
- Sebastian-Constantin Popescu – propus de Partidul Noua Românie
- Silviu Predoiu – din partea Partidului Liga Acțiunii Naționale
- John-Ion Banu-Muscel – candidat independent
- Petru-Daniel Funeriu – candidat independent
- Nicușor-Daniel Dan – candidat independent
Sunt absolventă a Facultății de Jurnalism, Universitatea Hyperion. Deși, înainte să încep facultatea, mă visam la TV, pe parcurs am descoperit o pasiune tot mai mare pentru scris, așadar, în 2017, m-am alăturat site-ului Bugetul.ro. Acolo am lucrat timp de șapte ani, fiind locul unde am învățat și am acumulat experiență. Din iulie 2024, am acceptat provocarea de a mă alătura echipei Capital în calitate de editor, o „misiune” mai grea, dar nu imposibilă, alături de întreaga echipă cu care lucrez în fiecare zi.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





