Olivian Bogdan, un tânăr om de afaceri din satul Mihai Viteazu, localitate în apropiere de Turda, a inventat o rețetă tradițională de conservare a cărnii de porc în galeriile Salinei Turda din județul Cluj. Salinatele, preparate tradiționale din carne de porc, crud-uscate, maturate în galeria Salinei Turda, încep să se găsească pe rafturile marilor magazine din ţară.
„În urmă cu doi ani, am închiriat galeria în Salina Turda, un an au fost numai teste de umiditate şi temperatură. Nu poţi obţine un produs premium decât cu profesionalism. Produsele se ţin în saramură într-un anumit spaţiu în fabrică, procesul durează 20 de zile. Se foloseşte saramură naturală şi condimente, apoi se lasă la scurs după care sunt aduse aici la maturat. Am ales acest spaţiu pentru că fluctuaţiile de umiditate şi temperatură sunt foarte mici. Este singurul produs tradiţional, este un produs premium în care noi am pus foarte mult suflet. Chiar dacă este o cantitate foarte mică, puţin peste 400 kg în fiecare tură, reprezintă enorm pentru noi, este un produs unic în România. Aici avem, ceafă, piept, pulpă şi cotlet, se foloseşte carne doar de la porci achiziţionaţi din gospodăriile oamenilor. Gustul îl ia din aerul salinei, procesul de maturare durează 25 de zile”, ne-a povestit Olivian Bogdan, director general CIA Aboliv, în faţa galeriei care adăposteşte produsele unice în România.

Compania a investit aproximativ 100.000 de euro în producerea Salinatelor.  Potrivit directorului general, Olivian Bogdan, la o productie de 400 kg/lună, Salinatele înseamnă cifră de afaceri de 100.000 euro în primul an, “ceea ce reprezintă sub 2% din business-ul CIA Aboliv, cu afaceri de 15 milioane de euro.

În prezent CIA Aboliv are o cifră de afaceri de 15 milioane de euro, 350 de angajați și o capacitate de producție de circa 80 de tone/zi. În fabrica de la Mihai Viteazu se produc peste 200 de sortimente din toată gama de preparate din carne.