Centre de consiliere, cursuri de reorientare profesionala si incubatoare de afaceri, acestea reprezinta tipurile de proiecte care au primit finantare prin programul RICOP, componenta pentru ONG. Beneficiarii din cele cinci zone RICOP, unde au avut loc restructurari ale marilor intreprinderi de stat, regreta ca proiectele se vor incheia in luna septembrie. „Am dori sa-i ajutam in continuare pe oamenii care au apelat la noi. Pacat ca nu a fost gandita o continuare a programului RICOP”, spune Florin Jianu, coordonator de proiect din partea Centrului de Consultanta si Management al Proiectelor – Europroject. Florin, impreuna cu asociatul sau, Iulian Cazacu, a obtinut aproximativ 50.000 de euro pentru infiintarea „Centrului Antreprenorial Slatina”. „Fiind slatinean, am observat ca este nevoie de ajutor pentru cele cateva sute de disponibilizati ai intreprinderii Rulmenti Slatina. Am citit peste 300 de pagini despre incubatoare de afaceri, de pe site-ul Uniunii Europene, si am inceput sa redactam un proiect de finantare”, spune Florin. Incubatorul a inceput sa functioneze in aprilie. Cei doi asociati au obtinut spatiu in sediul unei firme din oras, au pus la dispozitie pentru solicitanti computere, telefoane si fax. Toate acestea pentru a-i ajuta pe cei ramasi fara loc de munca sa isi dezvolte propria afacere. „Am constatat insa ca unii dintre ei nici nu stiu sa foloseasca un computer. Ne-am gandit atunci ca, pe langa activitatea pe care o derulam, sa oferim cursuri de operare computer. Au avut un succes enorm”, spune Florin.
Celor doi asociati nu le-a fost prea usor sa isi atinga obiectivele din proiect. „Am avut probleme, culmea, cu Agentia Judeteana de Ocupare a Fortei de Munca. Aceasta nu ne-a ajutat sa obtinem lista cu persoane disponibilizate. Pana la urma, ne-am dus singuri la fabrica de rulmenti si am vorbit cu oamenii”, spune Florin. Pana in prezent, aproximativ 100 de persoane au fost consiliate prin centrul antreprenorial din Slatina. O parte au reusit sa demareze afaceri, spre exemplu: internet cafe-uri, mici ferme la tara, chiar o publicatie sportiva locala. „Din pacate, perioada de consiliere este scurta, iar ei au nevoie de ajutor in continuare. Ar fi bine daca ar exista in continuare finantari pentru zonele RICOP. Singura solutie este sa depunem un proiect in cadrul noii runde de finantare, de data aceasta, pentru IMM. Vom angaja o parte din acesti oameni la o tipografie din oras”, conchide Florin.

Proiect pentru includerea sociala a femeilor din Fagaras

La restructurarea intreprinderii Nitramonia Fagaras, cateva sute de persoane au ramas fara loc de munca. Centrul Parteneriat pentru Egalitate (CPE), organizatie membra a Soros Open Network, a demarat un proiect destinat reconversiei profesionale si reintegrarii sociale a femeilor disponibilizate. „Centrul pentru Promovarea Femeilor”, finantat prin RICOP, ofera consiliere psihologica si juridica, instruire si consultanta antreprenoriala, cursuri de initiere in utilizarea computerului si de limba engleza. „Din luna martie si pana acum, aproximativ 100 de persoane au apelat la serviciile noastre. Din pacate, pe piata muncii se reintra foarte greu. Doar o femeie a fost angajata. In 15 august au avut loc din nou disponibilizari, circa 300 de femei au devenit somere. Ne va fi dificil sa le ajutam. Proiectul nostru se incheie in septembrie, vom incerca sa ne autofinantam pana in decembrie. Apoi, speram sa identificam alte surse de finantare, pentru a extinde acest tip de centru si in alte orase”, spune Cristina Vaileanu, coordonator de proiect din partea CPE.

Centru social de urgenta pentru femei si copii, In Piatra Neamt

Femeile care au ramas fara loc de munca in urma disponibilizarilor din judetul Neamt pot apela pentru consiliere si ajutor la centrul social infiintat de Fundatia Columna. „Am fost impresionat de numarul mare al victimelor violentei familiale”, spune Klaus Neugeboren, presedintele fundatiei. Violentele se ivesc de multe ori din situatii de criza, cauzate de pierderea locului de munca. De aceea, organizatia a apelat la o finantare RICOP, pentru a oferi servicii de consiliere juridica si psihologica, asistenta sanitara, depistarea unor locuri de munca, adapost temporar si masa. „Pana acum, sapte persoane concediate de la platforma chimica Savinesti au fost angajate in cadrul centrului si alte 25 de femei au fost angajate la societati comerciale”, spune Petru Frasila, vicepresedintele fundatiei. „Din pacate, in luna octombrie, centrul nu va mai avea fonduri pentru a-si continua activitatea. Ce se va intampla cu cei care au nevoie de ajutor? Singura sansa este alocarea de fonduri din bugetul local, implicarea comunitatii locale”, mai spune Frasila.

Curier finantari

Informatii despre finantari intr-o noua formula
Site-ul www.infoeuropa.ro are o noua pagina de primire. Principalele modificari: sectiunea „Ce este nou” contine lista ultimelor 5 actualizari pe site, sectiunea „Agenda” cuprinde evenimente referitoare la procesul de integrare europeana, capitolele au fost reorganizate si sunt accesibile printr-un meniu drop-down.

Iulian Indres, Deva
Sunt administratorul unei firme care are ca obiect de activitate dezvoltarea de soft pentru sectorul economic si comercializarea de tehnica de calcul.
Sunt interesat de conditiile in care pot obtine finantari pentru dezvoltare.
Programe de finantare pentru IMM nu sunt deschise in prezent, iar in general sunt foarte putine finantari pentru IMM, mai ales cele care produc software. si creditele de la banci se iau destul de greu, pe motiv ca firmele din domeniul IT nu au cu ce sa garanteze. Exista fonduri de investitii care sunt destul de deschise la posibilitatea finantarii companiilor de soft, ca de exemplu SEAF, Oresa Ventures. Le puteti contacta pe acestea si, de asemenea, puteti urmari programele unor organizatii internationale care ofera finantari pe directii specifice, ca de exemplu, folosirea produselor digitale in combaterea saraciei (www.digitalpartners.org). O alta varianta: incubatoare virtuale pentru IMM, unde se ofera si servicii de consultanta pentru obtinerea de finantari. Accesati www.finantare.ro, www.ipa.ro.