„Dacă vrei sa faci o roată nu mai e nevoie să o inventezi, ea a fost deja inventată. Dacă vrei să faci ciocolată nu trebuie să călătorești înapoi în timp până la azteci sau incași. Trebuie doar să faci câteva drumuri în Belgia, Franța sau Elveția, să înveți de la ciocolatierii de acolo” spune Dinu Criste.

Când a pus bazele atelierului din Sâncriu, județul Cluj, acesta adus doi ciocolatieri belgieni care l-au ajutat să stabilească rețetele.

„În momentul în care am echipat atelierul din Sâncraiu, județul Cluj cu cele necesare am adus doi ciocolatieri belgieni care au stat câteva zile în atelierul nostru și împreună cu care am stabilit un lot de 33 de rețete, chiar azi le-am numărat. Rețete de praline și trufe. Între timp am mai adăugat și 9 tipuri de tablete”, a subliniat acesta.

De ce ar putea fi această ciocolată specială? Simplu. Este făcută manual iar principiul pe care Dinu Criste merge este unul unic – „Noi nu producem mâncare, noi producem endorfine. Suntem furnizori de bună-stare. Cei care cumpără de la noi nu cumpără ciocolată ci o stare de spirit de bine.

E cadoul grădinarului paradisului către primii oameni- așa se traduce cuvântul ciocolata în limba aztecilor. Așa că a savura o ciocolata bună, realizată manual îți activează memoria paradisiacă, îți aduce aminte de Rai. Glumind, poate din acest motiv ciocolata e cel mai iubit produs din lume, pentru ca ne aduce aminte de paradis”, a subliniat Dinu Criste.

Consumul de ciocolată poate aduce zâmbetul pe buze

Chiar Dinu Criste subliniază că „noi românii suntem un popor care se distrează la petreceri dar între două petreceri suntem destul de morocănoși.

Ciocolata trebuie adusă în consumul zilnic tot mai mult pentru că este un superfood, are calități nutriționale și antioxidante fabuloase. Omul este ceea ce iubeste sau gândește dar în aceeași măsura e și ceea ce mănâncă. Dacă am alege să aducem în corpul nostru mai multă serotonina, endorfine, biochimia noastră ne-ar da un alt tonus psihic. Așadar, și în izolare dar și în timp de “pace” ar trebui să facem din ciocolată un gardian al sănătății noastre psihice și corporale”, este de părere Dinu Criste.

Vânzările s-au mutat în online însă, din păcate, nu au atins niveluri semnificative

„Pe segmentul de vânzare directă am pierdut cel mai mult. Toate companiile mari au contramandat comenzile de cadouri pentru Paști. Ca să zic așa,  Iepurașul s-a speriat rău de tot de covid! Această criză ne-a cauzat pierderea unor contracte în jurul cifrei de 100 de mii de euro. Piața are toanele ei și vedem cum socoteala de acasă nu se potrivește cu cea din târg. Dar noi, cu încredere totală în bunul Dumnezeu, ne luăm porția de ciocolată zilnic, astfel ne păstrăm optimiști în ce privește ziua de mâine”.

Chiar dacă atelierul este situat în județul Cluj, produsele Christe se pot livra în toată România

„Cei care sunt pasionați de specialitățile de ciocolată veritabilă lucrată ca în atelierele artizanilor elvețieni sau belgieni pot accesa situl nostru iar comanda lor va fi livrată în maxim 3 zile. Cei care vor sa facă un cadou multisenzorial pentru a-și arăta dragostea pot comanda de exemplu cutia LOVE BY CHRISTE cu praline în formă de inimioare pictate manual.

Dacă vrei să spui cuiva mulțumesc sau să-i arăți prețuirea poți comanda din colecțiile Christe cutii de mărimi diferite cu trufe sau praline. Companiile din țară sunt cele care apelează la produsele noastre pentru a-și arăta respectul față de partenerii de afaceri.

Dacă vrei să arăți că cel din fața ta e special trebuie să îi oferi ceva special și nu ceva pe care îl găsești pe toate rafturile. Pralinele noastre, cele pictate manual, au ajuns și în SUA și în Marea Britanie grație unui român din diaspora care are o firmă de distribuție și care iubește produsele noastre. Cei care vor să își asigure porția de ciocolată pe o lună pot comanda cele 9 tipuri de tablete, fiecare cu gust diferit, 3 dintre ele fiind cu semințe de canabis sativa”, spune acesta.

Fondatorul atelierului din Cluj a adăugat că „în momentul de față ne pregătim să aducem în piață câteva produse noi în care dăm întâlnire ciocolatei cu cei mai puternici antioxidanți în amestec cu un alt ingredient secret despre care nu vă pot vorbi încă – în această toamnă îl veți găsi în piață.

Pentru că avem o preocupare ca produsele noastre să fie cât se poate de sănătoase,  această gamă va fi certificată bio.”

Expunerea mediatică, importantă în afaceri

După ce a fost prezent în emisunea „Imperiul Leilor” difuzată la Pro TV, Dinu Criste ne-a vorbit despre cât de mult contează prezența media într-o astfel de afacere.

”Impactul la nivel de notorietate a fost unul destul de mare. Expunerea mediatică are un rol important într-o epocă în care specia umană pare că a facut saltul de la homo sapiens la homo videns. Omenirea consumă imagini iar religiozitatea cu care omul se uită la televizor face ca acest instrument de comunicare în masă să aibă un impact mare asupra indivizilor.

Sigur că a contat și validarea pe care Cristian Onețiu a dat-o afacerii noastre prin intenția manifestată public de a intra într-o asociere viitoare cu noi. Expertiza lui Cristian în a scala afaceri care au potențial e foarte importantă în planificarea strategiei de dezvoltare a companiei noastre.

În orice caz noi ne-am planificat o creștere organică a brandului nostru, ne dorim clienți avizați, care cunosc valoarea produsului de manufactură, ce inseamnă edițiile limitate și materii prime de mâna întâi”, a povestit preotul pentru Revista Capital.

Vorbe de duh pentru momente grele

Acestă pandemie ne-a făcut să ne dăm seama că din dorința de a avea mai mult, uităm să ne bucurăm de ceea ce avem deja.

”În timpul celui de al Doilea Război Mondial era o criză a zahărului. Pe o terasă, în Paris, un client îi atrage atenția chelneriței că nu are suficient zahăr în cafea. Chelnerița îl fixează din priviri și îi spune – amestecă-l bine pe cel pe care îl ai.  Cred că e un moment dificil dar cred că viața pe care o avem acum are destule lucruri bune încât să ne păstrăm cumpătul și seninătatea.

Am fost obișnuiți să ne măsurăm doar în termeni de eficiență economică, dar noi suntem mai mult decât niște mașini care trebuie să dea randamente economice. Noi trebuie să performăm în compasiune, în iubire, în zâmbete, în îmbrățisări.

Pe zidurile unui adăpost antiaerian din Berlin cineva a scris tot în vremea războiului așa – Cred în soare chiar și atunci când nu strălucește. Cred în dragoste chiar și când nu o simt. Cred în Dumnezeu chiar și când El rămâne tăcut.

Eu cred că cel mai potrivit îndemn pentru toți oamenii este să-și păstreze credința, speranța și dragostea. Aceste valori pot face doar lumea mai bună”, spune Dinu Criste.