In perioada in care SBS Broadcasting isi pregatea deconsolidarea operatiunilor la Prima TV, Ioan Orbescu, secretarul general al Ministerului Lucrarilor Publice, Transporturilor si Locuintei (MLPTL), expedia directorilor generali ai celor patru companii: CF-CFR, APMC si TF-CFR Marfa, Aeroportul International Otopeni, o „Nota de Fundamentare” si „Contractul de Asociere” pentru finantarea SC Maritime Training Center Television din Constanta (MTC-TV), societate aflata in subordinea MLPTL. El solicita conducerilor celor patru societati sa analizeze si sa aprobe in regim de urgenta contractul de asociere cu MTC-TV Constanta. Scopul? „Pentru a se putea realiza o mai buna reflectare a actiunilor MLPTL in mijloacele de informare in masa se impune dezvoltarea MTC-TV”. Documentul mai preciza ca MTC-TV „nu dispune, pana in prezent, nici de fonduri banesti, nici de dotarile tehnice necesare realizarii acestor obiective ale Ministerului”, si afirma ca „in prezent, exista oportunitatea realizarii tuturor acestor obiective printr-o investitie de aproximativ 190 miliarde lei”. MTC-TV a fost infiintata prin Hotarare de Guvern pe 9 mai 2001. Solicitarea lui Orbescu este datata 21 iunie 2001, o graba suspecta pentru finantarea televiziunii din Constanta, de parca aceasta ar fi fost o urgenta a ministerului! Ministerul si societatile din subordinea sa traisera foarte bine ani buni si fara sa aiba nevoie de o „televiziune performanta”. si dintr-o data, oamenii lui Mitrea solicita urgent investitii de 190 miliarde lei intr-un mic post TV!
Potrivit acestor investitii propuse de minister se preconiza ca se va face la o televiziune cu acoperire nationala o emisiune saptamanala, in week-end, cu o durata de 60 de minute, pe o durata de trei ani, in care sa se prezinte realizarile si strategiile MLPTL. Mai mult, se vor produce si filme de prezentare a activitatii ministerului. Toate acestea „se vor realiza in colaborare cu o televiziune centrala”. Ioan Orbescu recomanda Prima TV drept televiziunea centrala. Este de-a dreptul aberant sa ceri o investitie de 190 miliarde lei in MTC-TV, ca imediat mai jos sa propui colaborarea cu o televiziune centrala. De ce Orbescu n-a apelat direct la colaborarea cu o televiziune centrala, fara sa mai ceara investitii in MTC-TV? Am solicitat Biroului de Presa al MLPTL un interviu cu secretarul general Ioan Orbescu, pentru a afla care au fost motivele pentru care a fost invocata Prima TV si nu Pro TV, Antena 1 sau Tele 7abc? Solicitarea noastra nu a avut succes, in ciuda insistentelor.
In cursul lunii iulie 2001, este parafat contractul de asociere in participatiune intre MTC-TV si CF-CFR, APMC, TF-CFR si Aeroportul International Otopeni. (La inceputul acestui an, Aeroportul Otopeni a iesit din afacere, nu se stie din ce motive.) Durata contractului a fost stabilita pe trei ani. (Intocmai ca durata tranzactiei SBS-RID. Ce coincidenta!) Obiectul de activitate al asocierii este „realizarea de programe TV cu scop informativ, cultural, educativ si de divertisment, organizarea si realizarea, in studiourile proprii ori in colaborare cu alti parteneri de programe de televiziune, inregistrari de discuri, de filme artistice, seriale TV, desfasurarea de activitati de impresariat pentru propriile formatii artistice.” Pentru realizarea acestor obiective, s-a prevazut in contract ca cele patru societati sa vireze, in termen de trei zile de la semnarea contractului, cate doua milioane de dolari. MTC – TV participa la aceasta asociere cu „bunuri mobile, imobile, licente, know-how.” De precizat este faptul ca MTC-TV avea un capital social la infiintare de 400 milioane lei. Potrivit contractului de asociere, cota de participare la venituri si cheltuieli este de 50% pentru MTC- TV, iar pentru ceilalti patru asociati de 12,5%. O distributie a cotelor de participare cel putin ciudata, de vreme ce societatile care veneau in asociere cu cate doua milioane de dolari, aveau doar 12,5 procente. Intr-o evaluare normala, MTC-TV ar fi trebuit sa participe la aceasta asociere cu un aport de opt milioane dolari.
Global Media stia cine
va investi in MTC-TV
Cele trei societati vireaza banii prevazuti in contract, in contul societatii din Constanta. De exemplu, APMC emite doua ordine de plata pentru MTC-TV, unul pe 5 iulie 2001 in valoare de 27 miliarde lei (reprezentand 924.340 USD) si unul pe 7 iulie, in valoare de 1.075.659 USD. Am incercat sa-l contactam pe Corneliu Dica, imputernicit din partea APMC in Consiliul de Coordonare al acestei asocieri, pentru a afla care au fost profiturile obtinute de APMC din aceasta asociere. Am incercat, dar fara succes.
Ciudat este faptul ca inaintea parafarii contractului de asociere in participatiune intre cele patru societati din subordinea MLPTL conducerea MTC-TV a semnat un alt contract de asociere in participatiune cu agentia Global Media, la care actionar majoritar (65,4%, conform ultimelor date de la Registrul Comertului) este Cristian Burci. Contractul a fost semnat pe 26 iunie, tot pe o durata de trei ani. (Intocmai ca durata tranzactiei SBS-RID!) Suspect este faptul ca la aceasta data, Ioan Orbescu, secretarul general MLPTL, de abia trimisese catre cele patru societati „Nota de Fundamentare” cu solicitarea urgenta pentru finantarea MTC-TV, iar contractul MTC-Global Media prevedea „mediatizarea la nivel national si international a activitatilor asociatului (MTC-TV) si a companiilor pe care le reprezinta”. Iata ce se scrie in acest contract semnat pe 26 iunie 2001: ” Asocierea se face ca urmare a contractului de asociere in participatiune intre MTC-TV, CF-CFR, CN APMC, TF-CFR Marfa si Aeroportul International Otopeni.” Incredibil! Contractul de asociere intre MTC-TV si cele patru societati nu era inca parafat, dar acesta era invocat in contractul dintre MTC-TV si Global Media. Asadar, firma lui Burci „stia” pe cine „va mediatiza”, adica pe companiile din subordinea Ministerului condus de Miron Mitrea, si ce bani vor intra in MTC-TV.
Comedia acestor contracte, MTC-TV – companii, pe de o parte, si MTC – Global Media, pe de alta parte, atinge apogeul daca sunt analizate cu atentie: redactarea este aproape identica, doar numele asociatilor difera. Concluzia: Cele doua contracte au fost redactate de aceeasi mana!
Aurora Manta, directoarea MTC – TV Constanta, a refuzat, sub diferite pretexte, sa raspunda la intrebarile Capital: De ce a fost aleasa tocmai firma Global Media si nu o alta firma de profil? De ce nu a fost organizata o licitatie? De ce a fost virata suma de 164,4 miliarde lei in contul RID fara sa existe un contract intre MTC si RID? Cum de cele doua contracte sunt redactate aproape identic?