Portul Mariupol şi-a reluat activitatea. Rusia spune că a încheiat procesul de deminare

Trebuie menționat că portul Mariupol a fost al doilea cel mai important port civil din Ucraina, înaintea ofensivei Kremlinului din 24 februarie. Situat la Marea Azov cu acces la Marea Neagră, prin această locație era posibil exportul în masă al giganticei producţii ucrainene de cereale, acum blocată în ţară din cauza conflictului.

„Operaţiunile de deminare şi demilitarizare ale portului s-au terminat. A început să funcţioneze în mod regulat”, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului Apărării din Rusia, Igor Konaşenkov, potrivit informațiilor preluate de afp.com

Rusia spune că au fost strânse mai mult de 12.000 de arme şi obiecte explozive periculoase

Amintim că armata rusă a transmis cu o zi înainte că a deminat zona maritimă a portului, precum şi 18 cheiuri şi 32 de nave. Potrivit informațiilor oferite de oficialii ruși la momentul respectiv, au fost strânse, „mai mult de 12.000 de arme şi obiecte explozive periculoase”.

Totodată, Moscova nu a transmis până în momentul de față dacă redeschiderea portului Mariupol va face posibil exportul în special al cerealelor, o întrebare aflată în centrul unor preocupări internaţionale puternice, conform sursei menționate.

Noul şef prorus al Mariupolului, Konstantin Ivaşcenko, a declarat că o primă navă va părăsi portul „în zilele următoare”, având la bord 3.000 de tone de produse metalurgice, în direcţia Rostov pe Don, un mare oraş din Rusia. De asemenea, acesta a spus că 400 de persoane lucrează deja în portul Mariupol iar „aproape tot molozul a fost curăţat”.

Un alt înalt diplomat rus a cerut deminarea de către Kiev a porturilor de la Marea Neagră

Mai mult, Andrei Rudenko, un alt înalt diplomat rus, a cerut în ziua de miercuri „deminarea de către Kiev” a porturilor de la Marea Neagră, astfel încât navele să poată exporta cereale. Acesta a spus că țara lui este „gata să asigure un coridor umanitar” pentru vase.

Moscova a declarat de asemenea că a deschis miercuri un coridor umanitar în direcţia Mării Negre pentru a permite „ieşirea securizată a navelor străine” încă prezente în portul Mariupol.