Ponta primește de la stat 200.000 euro lunar. Cum a fost posibil acest lucru

Ponta primește de la stat 200.000 euro lunar. Cum a fost posibil acest lucru
Publicat de Valentina Drăgoi la 10 ianuarie 2020, 12:10

Victor Ponta e în culmea fericirii după ce a a primit „cadou” de la Guvernul Orban, o subvenție de 200.000 euro. Liderul Pro România va primi bani în urma unui amendament depus de Pro România la legea bugetului și acceptat de Executiv.

Se pare că prin derogarea făcută de Guvernul Orban, în 2020 partidele politice vor primi bani de la buget în funcție de numărul de parlamentari, indiferent dacă partidul a participat sau nu la alegeri.

 

Astfel, Partidul Pro România, condus de Victor Ponta, care s-a înființat după alegerile din 2016 și care a adunat parlamentari care au candidat pe listele altor partide, va primi în 2020 subvenție de la stat.

Subvenția ajunge la 200.000 de euro.

În legea partidelor politice se menționează faptul că  partidele care au candidat la ultimele alegeri, primesc de la bugetul de stat  subvenție în funcție de rezultatul obținut.

Pro România a depus un amendament la legea bugetului, iar acesta a fost acceptat de Executiv. Astfel, în 2020 partidele politice vor primi bani de la buget în funcție de numărul de parlamentari, indiferent dacă partidul a participat sau nu la alegeri.

Partidul lui Victor Ponta, este cel mai mulțumit de subvenția pe care o va primi de la bugetul de stat, deoarece  suma este aproximativ egală cu cea a USR.

Amendamentul acceptat de Guvern este criticat de USR, care susține că este încurajat astfel traseismul politic.

 

Este un avantaj pentru toate partidele

Deputatul USR, Claudiu Năsui vede acest amendament ca pe un „avantaj enorm” pentru partidele politice cu parlamentari.

„Un amendament la legea bugetului are potențialul să schimbe multe în scena politică.

Amendamentul a fost introdus de Pro-România și vizează subvenția pe care o primesc partidele. Până acum, această subvenție era dată în funcție de rezultatul la alegeri. De acum, va fi dată în funcție de numărul de parlamentari.

Asta înseamnă că partide care nu au participat la alegeri, precum Pro-România, dar care s-au constituit între timp în parlament vor putea să ia și ele o parte din subvenție.

Astfel se deschide poarta la înființarea de noi partide dar și la migrarea și mai pronunțată de la un partid la altul. Nu de alta, dar acum parlamentarii pleacă cu subvenție cu tot.

Personal sunt împotriva acestei subvenții. Dă un avantaj enorm partidelor cu parlamentari care nu mai trebuie să convingă lumea să doneze bani, în detrimentul partidelor noi”, a scris pe Facebook, deputatul USR, Claudiu Năsui.

 

Prevederile amendamentului

 

„Prin derogare de la art. 18 alin. (3) lit. a), alin. (4) și art. 19 din Legea nr. 334/2006, în anul 2020 subvențiile acordate partidelor politice, prevăzute în bugetul Autorității Electorale Permanente se acordă pe baza numărului total de parlamentari înscriși în fiecare dintre partidele politice la data de 1 ianuarie 2020.”

Inițiatorul amendamentului a fost deputatul Pro România Mircea Dobre și justifică această modificare prin faptul că realitățile politice din 2020 sunt diferite față de cele din 2016.

„În anul 2020 subvențiile se acordă pentru activitatea curentă și campania electorală a partidelor politice din anul 2020, nu pentru rezultatele din anul 2016”.

Informații articol
Despre autor
Valentina Drăgoi

Totul a început la 17 ani când am început facultatea de Psihosociologie. Mi-am dorit întotdeauna să le ofer celor din jur o claritate mai mare a lucrurilor care îi înconjoară, însă odată cu finalizarea studiilor mi-am dat seama că nu mă pot adresa unui număr atât de mare de persoane. Tocmai din acest motiv, am început programul de masterat din cadrul Facultății de Jurnalism, specializarea Managementul Instituțiilor Mass-media, loc unde am învățat cum să mă adresez unui număr mai mare de persoane și totodată cum să mă fac și auzită. Primul meu job a fost în cadrul publicației România Liberă, unde am lucrat în perioada programului de master timp de doi ani de zile. Aici m-am putut dezvolta, am putut scrie articole psihologice și nu numai. A fost ce mi-am dorit până la un momendat. A urmat apoi agenția de presă PS NEWS, iar în final am ajuns la Capital, un loc unde, spre deosebire de celelalte publicații pot fi abordate mai multe subiecte, de la mondene, lifestyle, până la politică și economică, lucru care mi-a lărgit orizonturile. Mă consider o persoană activă și dornică de noutate. Una dintre cele mai mari pasiuni ale mele este Kiteboarding-ul, un sport care antrenează atât psihicul cât și fizicul, un sport care mă ajută să creez să mă inspir și de asemenea, îmi dă vibrația pozitivă de care am nevoie. Pe lângă sporturile acvatice, am o pasiune și pentru domeniul auto, motiv pentru care, cele mai multe vacanțe din copilărie le-am petrecut în atelierul tatălui meu, învățând și ajutându-l cu tot ce avea nevoie. Viața însă, mi-a pregătit alte surprize plăcute.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Comentariile sunt închise.

Lasă un comentariu

Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.