Liderul social-democraţilor a dorit să facă o informare în BPN asupra finalizării proiectului de buget care va fi transmis Parlamentului în perioada următoare. “O să vă informez asupra deciziilor cele mai importante privind activitatea Guvernului şi, în primul rând, finalizarea proiectului de buget. Sunt condiţii bune, sunt condiţii mai puţin bune, important este că o să avem buget şi că e un buget realist, care ne permite nu doar să ne ţinem de cuvânt cu ce am promis şi am adoptat deja în zona de salarii şi pensii, dar şi în zona de fonduri europene, plătim din datorii. Sunt lucruri bune şi lucruri mai puţin bune, inevitabil, dar este o construcţie realistă şi agreată la nivelul USL, am avut de dimineaţă o întâlnire pe această temă”, a spus premierul.

El a făcut un apel la colegii din Legislativ să voteze în acest sens reducerea alocaţiilor pentru fiecare parlamentar, astfel încât să nu existe cheltuieli suplimentare.

Sursa: Agerpres