Polițiștii au intrat pe fir! S-au dat amenzi usturătoare în urma controalelor

Poliţia Capitalei informează că jandarmii, polițiștii și pompierii au controlat miercuri, 24 martie, 127 de obiective economice din alimentaţia publică.

Conform informațiilor transmise de autorități, într-un interval de trei ore au fost constatate şi aplicate 56 de sancţiuni contravenţionale, cu o valoare totală de 90.000 lei, în urma verificării modului în care se respectă măsurile de prevenire şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

Trebuie să respectăm câteva reguli simple

„Au fost vizate toate zonele din municipiu, mai mult sau mai puţin mediatizate, pentru că vrem să ne asigurăm că indiferent de zonă, de cartier, se înţelege că trebuie să respectăm câteva reguli simple: mască, distanţarea fizică, dezinfectarea mâinilor. Toţi vrem să revenim la o viaţă normală şi pentru aceasta trebuie să ne unim forţele, pentru că doar împreună putem reuşi”, informează Poliţia Capitalei.

Ce alte sancțiuni au fost aplicate

Consiliul Concurențeia anunțat că a aplicat sancțiuni de 1,4 milioane de euro pentru 6 companii din incinta Aeroportului Henri Coandă din București. Companiile oferă servicii de alimentaţie publică și au fost sancționate pentru fixarea prețurilor, se precizează într-un comunicat.

Consiliul Concurenței a sancționat cu 6,9 milioane lei (aprox. 1,4 milioane euro) șase companii care oferă servicii de alimentație publică (food & beverage) în incinta Aeroportului Internațional Henri Coandă București pentru fixarea prețurilor.

Aeroportului Internațional Henri Coandă Bucureștia a încredințat, în exclusivitate, companiei Dnata Catering gestionarea spațiilor cu destinație pentru alimentație publică. La rândul ei, Dnata Catering a încheiat acorduri de subcontractare cu Food & Beverages Managament, cu Trotter și cu City Cafe Express (ambele din grupul City Grill), precum și cu Primero Business Consulting (în prezent, Land of Util Tehnology) și RBK Property Management.

În urma investigației declanșate din oficiu în iunie 2019, Consiliul Concurenței a constatat că aceste companii și-au coordonat politicile comerciale în materie de prețuri, discounturi, promoții atât prin clauzele contractuale, cât și printr-o serie de proceduri și prin modalitatea de derulare a relațiilor contractuale, astfel încât să își alinieze constant prețurile pentru serviciile oferite pasagerilor din aeroport.

În acest fel, concurența prin preț a fost restricționată, iar pasagerii din aeroport nu au avut posibilitatea de a plăti un preț mai mic decât cel stabilit în comun de toți cei din piață sau de a alege serviciile în funcție de preț.

Sursă foto: INQUAM Photos, Adel Al-Haddad