„Şi de-abea plecă bătrânul, ce mai freamăt, ce mai zbucium!“

Lui Dan Georgescu, fostul preşedinte al Autorităţii Naţionale de Reglementare în Comunicaţii şi Tehnologia Informaţiei (ANRCTI), i se pot reproşa multe. Îmi vine în minte acum graba cu care am adoptat noi unele recomandări UE şi, între timp, chiar Europa se gândeşte dacă să le aplice sau nu, poate s-au grăbit când au emis respectivele directive. Dar ăsta e deja sport naţional, cel puţin în domeniul telecomunicaţiilor am dovedit cu brio că suntem mai catolici decât Papa, doar nu degeaba ne-am lăudat că avem una dintre cele mai actualizate legislaţii în domeniu din spaţiul european. Alţii i-au reproşat că vine din vechile structuri. În fine…

Numirea lui Liviu Nistoran a stårnit însă comentarii, mai ales pentru faptul că proaspătul preşedinte al autorităţii vine la şefia organismului din business şi cu business cu tot. Adică, arbitrul e şi jucător. La prima înfăţişare publică din noua postură, domnul Nistoran a ţinut să-şi înceapă mandatul cu acuze la adresa vechii conduceri. Că se plimbă pe la congrese telecom în ţări exotice (ce contează că ţările respective sunt unele dintre cele mai avangardiste în adoptarea de reţele de comunicaţii); că fostul preşedinte avea două maşini de serviciu (o limuzină şi una de teren, pentru a urca pe coclaurii unde se ridică telecentre); că nu se ştie cåţi bani s-au cheltuit aiurea şi aşa mai departe.

Obişnuit cu politica, dl Nistoran uită că toate cele de mai sus nu mă interesează pe mine ca cetăţean, atåta timp cåt autoritatea nu consumă nici un ban de la buget, adică din buzunarul meu. Ce face cu banii operatorilor e strict treaba lor. Lăsånd la o parte acuzele care, motivate sau nu, au făcut o impresie proastă în debut de mandat, proaspătul preşedinte ANRCTI a promis că îşi vinde afacerile.

Aici vine marea mea nedumerire. Adică, de ce să laşi şapte firme din care scoţi nişte bani, pentru un salariu, fie acesta şi unul de preşedinte de autoritate? Care e afacerea?! Măcar dacă ar mai fi mare lucru de făcut în domeniul reglementării IT şi telecom. După părerea mea, în business sunt două feluri de oameni: antreprenorii şi profesioniştii, managerii. Eşti fie una, fie alta, cu puţine excepţii notabile doar în domenii de pionierat. Din păcate, văd că dl Nistoran nu e nici una, nici alta, ci politician.