Meteorologii au emis sâmbătă avertizări Cod Galben și Cod Portocaliu pentru sud-vestul țării, valabile până duminică.

„Specialiștii Administrației Naționale de Meteorologie (ANM) și Institutului Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) au emis sâmbătă avertizări Cod Galben și Cod Portocaliu pentru sud-vestul țării. Avertizarea meteorologică este valabilă în intervalul 05 august, ora 18:00 – 06 august, ora 10:00. Potrivit acesteia, în județele Arad, Timiș, Hunedoara, Caraș-Severin, Mehedinți, Dolj, Gorj și în zona de munte a județului Vâlcea și Alba vor fi averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului (rafale în general de 70…80 km/h) și pe arii restrânse vijelii puternice și grindină. În intervale scurte de timp (1-3 ore) sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 30…50 l/mp și izolat de peste 70…80 l/mp”, transmite Ministerul Mediului.

Sunt posibile inundații

Aceeași sursă anunță că hidrologii INHGA estimează că, pentru următoarele 24 de ore, ca urmare a precipitaţiilor prognozate şi propagării, se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri de debite şi niveluri pe unele râuri din bazinele hidrografice menţionate, cu posibile depăşiri ale cotelor de apărare.

Bazinele hidrografice afectate în acest interval vor fi: Someş, Crasna, Barcău, Crişul Repede, Crişul Negru, Crişul Alb, Mureş, Bega Veche, Bega, Timiş, Bârzava, Moraviţa, Caraş, Nera, Cerna, Dunăre – afluenţii mici aferenţi sectorului amonte confluenţă cu râul Desnăţui, Desnăţui, Jiu, Olt, Argeş.

De asemenea, meteorologii ANM au emis și o avertizare Cod Galben pentru caniculă. Potrivit acesteia, pe parcursul zilei de sâmbătă (05 august) în Banat, Crișana, Transilvania, Maramureș, Oltenia, Muntenia și sud-estul Moldovei va fi caniculă, disconfortul termic se va menține ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Temperaturile maxime se vor situa în general între 33 și 37 de grade.

Vom avea parte de instabilitate

Elena Mateescu, directul general al Administrația Națională de Meteorologie (ANM), a spus că, sâmbătă după-amiază și duminică, vom avea parte de fenomene meteo de instabilitate.

„Mâine, în partea de vest și sud-vest ne așteptăm la averse torențiale pe secvențe scurte de timp, cantități importante de precipitații, posibil la nivel local peste 50 de litri pe metru pătrat, vijelii și izolat căderi de grindină.

Ziua de duminică va aduce totodată o schimbare, pentru că deja în partea de vest a țării temperaturile nu vor mai depăși 22…24 de grade, în timp ce în sud și în sud-est vom mai putea consemna valori apropiate de 33…34 de grade”, a zis Mateescu.