S-a lansat a doua versiune a platformei Fii Pregătit

Vineri a fost lansată cea de-a doua versiune a Platformei Naționale de Pregătire pentru Situații de Urgență – Fii Pregătit. Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU), Raed Arafat, a anunțat cea mai importantă inovație a portalului.

Mai exact, este vorba despre un asistent virtual bazat pe tehnologia inteligenței artificiale. Acesta răspunde întrebărilor legate de situațiile de urgență. Ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, a subliniat că această platformă transformă cetățenii în parteneri ai salvatorilor.

În cadrul unei conferințe de presă, Raed Arafat a prezentat noutățile portalului Fii Pregătit. Acolo vor veni alerte care se primesc şi pe aplicaţia DSU.

“Astăzi venim cu varianta a doua a portalului Fii Pregătit. O să vă arătăm noutăţile. Este, în primul rând, un sistem care este realizat într-o nouă tehnologie integrată, care integrează portalul cu aplicaţia DSU, cu site-ul DSU la un loc. O să vedeţi că dacă vin alerte pe aplicaţia DSU, le veţi vedea şi pe site-ul Fii pregătit în timp real. În acelaşi timp, este un nou design care permite o navigare mai uşoară, o accesibilitate mai uşoară a oamenilor şi pot să vă spun că nu este varianta finală, încă continuăm.

O să vedeţi pe parcursul săptămânilor şi lunilor care vin ghiduri speciale pentru copii, care vor fi făcute cu animaţii, ghidurile care le vedeţi acum pe el şi o să vi le arătăm vor fi animate pentru copii. O să vedeţi site-ul în sine tradus în mai multe limbi, nu numai în limbile minorităţilor din România, dar şi în limbi de circulaţie internaţională. Se lucrează pe acest aspect”, a explicat acesta.

Șeful DSU a precizat că pe acest site, se pot găsi diverse ghiduri. Acesta, spune el, îndeamnă oamenii să participe la diverse cursuri organizate de ONG-uri și de Groupama în România.

“Când se deschide, fie că de pe telefon, fie de pe tabletă, fie de pe desktop sau laptop, cu asta vă întâlniţi la început, Pregăteşte-te, câteva ghiduri, primul ajutor care vă îndeamnă să participaţi la cursuri pe care le organizează Departamentul alături de alte ONG-uri şi de Groupama în România care se fac gratuit pentru populaţie.

Ghidurile pot fi văzute la rând, dar mai este încă o modalitate de a accesa ghidurile. Campaniile, şi aici avem două campanii principale puse: campania Detector pentru viaţă şi campania Nu tremur la cutremur, realizată de IGSU, care pot fi accesate, văzute şi filmuleţele şi tot”, a spus el.

Potrivit lui Raed Arafat, pe acest portal se poate vedea și harta defibrilatoarelor montate în orașe.

“O să vedeţi în Bucureşti câte defibrilatoare deja am instalat în ultimul an de când am lansat sau în ultima perioadă de când am lansat programul cu defibrilatoarele şi cu punctul de prim ajutor sprijinit de Lidl. Şi vedeţi defibrilatoarele pe care acum o să începem să le găsim şi în alte oraşe.

Deja se pregăteşte Timişoara, se pregăteşte Târgu Mureş, se pregăteşte Clujul, se pregăteşte Iaşiul pentru asta. Şi bineînţeles când intri, îţi dă adresa, îţi dă totul unde e defibrilatorul. Asta e accesibil de pe telefon şi poţi găsi defibrilatorul cel mai apropiat de tine”, a precizat acesta.

Șeful DSU a subliniat că pe acest portal sunt disponibile adresele unităților de primire a urgențelor, ale unităților de pompieri, ale secțiilor de poliție și ale unităților de jandarmerie.

Raed Arafat a dezvăluit și cea mai semnificativă inovație a platformei Fii Pregătit.

“Şi acum ne întoarcem la  asistentul virtual al  site-ului. Este făcut pe tehnologia OpenAI, este pe inteligenţa artificială, a fost exersat şi pregătit pentru a răspunde întrebărilor pe situaţii de urgenţă, nu se bagă în politică sau în alte chestii. Nu vă dă răspunsuri la treaba asta, de regulă îşi cere scuze”, a spus el.

El a remarcat că asistentul virtual poate furniza indicații despre comportamentul adecvat în caz de cutremur, cum să se efectueze un masaj cardiac și chiar cum să se obțină autorizația pentru o grădiniță. De asemenea, a subliniat că asistentul virtual poate furniza informații în orice limbă.

Acest instrument transformă oamenii într-un partener al instituţiilor care acţionează pentru salvarea populaţiei

Cătălin Predoiu
SURSA FOTO: Facebook, Cătălin Predoiu

La aceeași conferință de presă, ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, a menționat că această nouă versiune a platformei Fii Pregătit este un cadou special oferit tuturor doamnelor și domnișoarelor.

“Sunt foarte bucuros să particip la această acţiune din cadrul săptămânii Protecţiei Civile, cu ocazia Zilei Internaţionale a Protecţiei Civile şi nu în ultimul rând de mărţişor. Astăzi cred că se împart foarte multe mărţişoare în ţara noastră.  Acesta cred că e unul dintre cele mai frumoase pe care Ministerul Afacelor Interne le oferă tuturor doamnelor, domnişoarelor, dar nu în ultimul rând şi domnilor care pot beneficia în acest fel de toate serviciile pe care le-a descris domnul secretar de stat.

Sunt multe obiective pe care noi le avem în vedere aici la Ministerul Afacelor Interne, dar poate că unul dintre cele mai importante este crearea unei culturi organizaţionale, unei atitudini faţă de profesii, faţă de muncă şi faţă de interesele cetăţeanului, moderne, care să însemne proactivitate şi creativitate.

E unul din obiectivele mele principale aici. Şi împreună cu colegii din conducerea Ministerului Afacelor Interne acţionăm în această direcţie. Cum acţionăm? Nu doar discutând şi vorbind, ci pur şi simplu făcând lucruri concrete care să constituie exemple şi să stimuleze proactivitatea şi creativitatea”, a declarat el.

Cătălin Predoiu subliniat că un astfel de instrument transformă cetățenii în parteneri ai instituțiilor care acționează pentru a asigura siguranța și protecția populației.

“Acest instrument care v-a fost prezentat, este parte, dacă vreţi, din produsele acestei culturi, axată pe creativitate şi proactivitate. Nu avem, în mod expres, între obligaţiile legale, o astfel de acţiune. Nu e, cred, specificat în discursuri politice sau programe politice. Dar este o metodă, e un produs, e un serviciu pe care noi îl punem în funcţie pentru că aici, în interior, oamenii s-au gândit la el şi numai că s-au gândit, dar l-au şi concretizat. Care este rolul fundamental al acestui instrument?

Prin toate aceste caracteristici tehnice, de a informa, de a pune la dispoziţii date utile, de a învăţa în caz de intervenţie sau înaintea ei ce trebuie să faci, să te pregăteşti sau dacă traversezi o astfel de situaţie, ce trebuie să faci pentru a te salva pe tine şi pe cei din jur. Rolul fundamental este că transformă cetăţenii, publicul, populaţia, într-un partener al instituţiilor care acţionează pentru salvarea populaţiei, în speţă IGSU, DSU, poliţie, jandarmerie, oricine intervine  din partea autorităţilor într-o situaţie de urgenţă”, a declarat oficialul.

Ministrul Afacerilor Interne a adăugat că că impactul unei asemenea intervenții este amplificat în ceea ce privește eficiența și rezultatele concrete.

“Efectul acestei intervenţii este multiplicat în termeni de eficienţă şi de rezultat concret,  dacă ai în cetăţean, în public, în populaţie, un partener informat, un partener pregătit, care să ştie să acţioneze până ajung mijloacele de intervenţie, care să ştie cum să se comporte până ajung acestea şi în timpul intervenţiei sau după intervenţie, care să se transforme prin această interacţiune conjugată între cetăţean şi autoritate, dintr-o potenţială victimă, în pasul doi, într-un cetăţean salvat, şi în pasul trei, într-un partener al autorităţii, al pompierului salvator, de exemplu, pentru a salva şi alte persoane, care la rândul lor pot fi transformate din potenţială victimă în cetăţean salvat şi alt partener şi se creează un efect de multiplicare, domino, dacă vreţi, un cerc virtuos,  care multiplică la cote formidabile eficienţa salvatorului şi îl protejează şi pe salvator şi pe cetăţean”, a afirmat Cătălin Predoiu.