„Mi-au făcut baie cu spray-uri. Eu am întins mâinile în faţă şi m-au bătut bestial, m-au târât la dubă, iar în timp ce mă târau la dubă, m-au lovit cu picioarele. Leziunile pe care le am pe corp sunt de la picioarele jandarmilor. M-au lovit în zona capului. Intervenţia a fost absolut brutală. Parcă erau demenţi (…) Jandarmii i-am cunoscut la procuratură, unul avea 19 ani, unul avea 20 de ani, iar unul avea două zile vechime. Au trimis oameni absolut neinstruiţi. Puteau să omoare lumea (…) Eram cu mâinile sucite la spate, în timp ce eram târâit de nişte jandarmi, alţii mă loveau în cap şi cu picioarele. Mi s-a făcut baie cu gaze”, a relatat bărbatul. 

El a precizat că a depus plângere penală la Parchet împotriva şefilor Jandarmeriei, pe care îi acuză de tentativă de omor. 

Acesta a mai spus că este medic pensionar şi acum lucrează la o firmă. 

Întrebat cum a perceput intervenţia jandarmilor, el a spus că „de o brutalitate fără seamăn”, iar adevăraţii vinovaţi ar fi, în opinia lui, Liviu Dragnea şi Carmen Dan. 

Procurorii militari au deschis un dosar penal, în care s-a început urmărirea penală in rem pentru săvârşirea infracţiunilor de purtare abuzivă, abuz în serviciu şi neglijenţă în serviciu, în legătură cu modul de intervenţie al jandarmilor în timpul protestului de vineri din Piaţa Victoriei. 

Până în prezent, au fost depuse peste 200 de plângeri penale de către persoanele rănite la protest.