Multe dintre ele functionează în case vechi și frumoase, cum mai sunt încă multe pe străzile din zonă, și au parte de câte un petic de grădină care a fost repede transformat în terasă. De unde și animația pe care am sesizat-o zilele trecute când a fost neobișnuit de cald pâna seara târziu.

Unul dintre restaurantele cu vechime aici este La Cena. Un italienesc care observ că și-a păstrat o clientelă cât de cât fidelă și destul de numeroasă de câțiva ani buni încoace, semn că a găsit rețeta aceea de bun simț pe care o știu și alți proprietari de tratorii din București: locație bună, mâncare italienească cu gust, servită rapid și la prețuri decente. În cazul de față proprietarul ar fi, dacă nu mă înșel, Serghei Mizil, fostă beizadea comunistă devenită între timp special guest în mai toate showurile cu scandal de la televizor. "Insolit" sau "pitoresc" sunt cele mai gingașe eufemisme cu care aș putea să descriu personajul. Din fericire, rar mi-a fost dat să-l am vecin de masă la Cena în toți acesti ani de când îi tot vizitez restaurantul. Și vă propun și vouă să faceți abstracție de această afiliere când vă duceți acolo. Pentru că Cena este un restaurant decent, care merită să fie judecat pentru calitățile sale și, în nici un caz, pentru defectele proprietarului.

Restaurantul se află într-o casă veche, supraînălţată, cu o curte în față, care devine, evident, terasă în sezonul cald. Interiorul este oarecum plăcut, tipic de trattorie românească, cu mult lemn închis și pereți “cu patină” care să rimeze cu restul. Categoric nu designul este punctul lor forte. La parter sunt câteva mese unde stau, am observat, mai mult clienți “de-ai casei” și se uită la televizor. La etaj, unde se află un singur spațiu deschis, ceva mai mare decât jos, când e lume multă deabia daca ai loc să treci dintr-o parte în alta a sălii. Pe scurt, restaurantul este destul de mic, oricum prea mic pentru câți clienți are în mod obișnuit. Vara, șansele să găsești o masă se dublează datorită terasei, dar seara e bine oricum să faceți rezervare.

Serviciul este mai degrabă haotic la Cena, dacă e să fac o retrospectivă rapidă a meselor pe care le-am luat acolo. Cei mai mulți dintre ospătari sunt niște puști aflați în trecere pe-acolo și prin meserie, iar lucrul ăsta se simte mai ales pentru că sunt prea puțini și mult prea solicitați. Îmi amintesc de-un ospătar de acolo care a rezistat aproape două sezoane, ceea ce era chiar neobișnuit pentru La Cena, și care se mișca ceva mai bine decât ceilalți. Ai fi vrut să pici pe tura lui în seriele aglomerate de vară, asta dacă puteai să faci abstracție de modul mult prea familiar, dacă nu chiar obraznic, cu care se trăgea de șireturi cu tine dacă erai mai tânăr de, să spunem, 35 de ani. Mâncare în schimb este buna, chiar foarte bună pe alocuri, iar acesta pare să fie motivul pentru care Cena este atât de popular. Iar prețurile sunt cele de trattorie obișnuită, oricum rezonabile raportat la ce primești în farfurie.

Ce-am încercat și ne-a plăcut

La aperitiv vă invit să încercați fasolea verde cu speck și șuncă sau mozzarella și brie cu sos de fructe de pădure. La felul principal nu puteți să greșiți cu o porție de paste, fie ele cu unt și trufe, fie cu carne tocată, rucola și vin roșu. Nici pizza nu e rea deloc la Cena, mai ales cea care poartă numele restaurantului și este făcută rapid la cuptorul din curte vara. La desert vă recomand parfaitul de halviță cu migdale și caramel. Iar dacă acesta nu vă inspira, aveți o listă de vreo 15 deserturi din care puteți alege. Majoritatea cred că sunt făcute “în casă” și sunt foarte gustoase. Bugetul pentru două persoane, cu trei feluri și o sticlă de vin decent se încadrează în 150 de lei.

Legendă

Mâncare: 4 puncte din 5
Serviciu: 3 puncte din 5
Atmosferă: 3 puncte din 5

La Cena
Maria Rosetti nr. 1
021.211.67.17, 0730.210.014
www.lacena.ro