Personal inclin pentru cea de-a doua varianta, iar motivele scaderii monedei unice tin foarte mult de imagine. Luptele de strada din Franta par sa nu se mai termine, autoritatile au extins starea de urgenta, iar factorii politici se tem ca fenomenul s-ar putea extinde si in alte tari din Europa. somajul accentuat din randul populatiei tinere din suburbiile Parisului pare sa fi intretinut o stare de puternica tensiune sociala, care a explodat la prima scanteie. Dar aceasta problema nu este localizata numai in Franta: rata somajului in intreaga Uniune este de 8,4%, fata de 5%, cat este in Statele Unite. Forta de munca ieftina importata din tarile est-europene reduce sansele de angajare ale cetatenilor comunitari, iar autoritatile par incapabile sa asigure un climat economic care sa stimuleze cresterea economica in vederea sporirii numarului de locuri de munca. Un motiv suficient de puternic pentru a afecta imaginea monedei unice.


Noua coalitie de guvernamant din Germania a anuntat o crestere a TVA de la 16% la 19% si o reducere a contributiilor companiilor la asigurarile sociale. Aceste masuri tintesc mai mult reducerea deficitului bugetar si nu vor avea un efect puternic in sensul stimularii activitatii. Daca anul acesta fosta locomotiva a economiei europene a crescut cu 0,8%, nici estimarile pentru 2006 nu au darul sa ne incante prea mult: doar 1%.

Factorii politici nu au cum sa ramana indiferenti in fata acestor aspecte, pentru ca imaginea politica este afectata de situatia existenta. De aceea, au initiat o campanie de presiuni politice asupra Bancii Centrale Europene, in vederea amanarii momentului ridicarii dobanzii de la 2% la 2,25%. Opinie gresita, pentru ca pericolul inflatiei este mai mare decat pericolul somajului, iar de cresterea economica, de piata fortei de munca si de nivelul de trai trebuie sa se ocupe ministrii, nu guvernatorii bancii centrale. Jean-Claude Trichet va avea din nou sansa de a-si mentine independenta (asa cum a facut-o in vara acestui an) si de a ridica dobanda imediat ce conditiile macroeconomice o impun. Totusi, investitorii s-au dovedit reticenti in a miza pe o crestere a dobanzii in decembrie sau ianuarie, si de aceea imaginea monedei unice a avut din nou de suferit.
Ne apropiem de sfarsitul de an, si pe buzele tuturor sta intrebarea: “unde va inchide EUR/USD?” De aceea, in saptamanile viitoare, ne vom axa preponderent asupra acestui aspect.





sursa: www.wbs.ro