Petrom dă tonul ieftinirii carburanților

Petrom dă tonul ieftinirii carburanților
Publicat de Pavelescu Mihai la 11 decembrie 2013, 12:02

Cea mai mare companie petrolieră de pe piața românească în funcție de numărul de stații – OMV Petrom – a modificat astăzi prețul carburanților comercializați în stațiile proprii.

Ieri, capital.ro scria că în prima săptămână a lunii decembrie, petroliștii au majorat prețurile carburanților cu până la 11 bani/litru. Cea mai mare creștere a fost aplicată de Rompetrol, care a introdus pe piață carburanți specifici sezonului rece, adică cu aditivi speciali, de aici venind și o parte a creșterii (8 bani/litru la benzene, respectiv 11 bani/litru la sortimentele de motorină).

În cazul OMV Petrom, în prima săptămână a lunii decembrie prețurile au crescut cu 3 bani/litru la benzină și cu 4 bani la sortimentele de motorină.

Miercuri, începând cu ora 00:00, în stațiile Petrom s-a aplicat o reducere la prețurile carburanților. Astfel, benzina s-a ieftinit cu 3 bani/litru, adică exact cu valoarea cu care a fost majorat prețul anterior, iar la motorină prețurile au scăzut cu 5 bani/litru, după ce zilele trecute a fost aplicată o scumpire de 4 bani/litru.

Celelalte două mari companii, Rompetrol și Lukoil, încă nu au efectuat modificări, dar este posibil ca în zilele următoare să fie effectuate modificări și în cazul celor două companii.

Informații articol
Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.