Conform unui sondaj Reuters publicat miercuri, peste jumătate dintre americani își doresc să se mențină sprijinului pentru politica preşedintelui Joe Biden de acordare de asistenţă Ucrainei, în pofida îngrijorărilor de ordin economic şi a evoluţiilor politice interne care au captat atenţia americanilor în ultimele luni.

Potrivit unui oficial american, administraţia Joe Biden este aşteptată să anunţe un nou pachet de asistenţă de securitate de circa 3 miliarde de dolari. Acest lucru se va întâmpla miercuri, ziua când Ucraina își marchează independenţa.

Peste 50% dintre americani sprijină Ucraina până la sfărșitul războiului și furmizarea de armament în țara atacată de Rusia

Dintre cei 1.050 de participanţi la sondajul online de săptămâna trecută, 53% şi-au exprimat sprijinul pentru susţinerea Ucrainei „până când toate forţele ruse vor fi retrase de pe teritoriul revendicat de Ucraina”. Iar 18% dintre respondenți au spus că se opun.

Sprijinul a fost exprimat de ambele părţi ale scenei politice, chiar dacă votanţii democraţi au fost mai înclinaţi să susţină această poziţie (66% comparativ cu 51% dintre alegătorii republicani).

O majoritate de 51% au susţinut de asemenea furnizarea de arme precum tunuri şi arme antitanc armatei ucrainene, în timp ce 22% s-au opus acestor acțiuni.În sondajele precedente, un procent mai mare dintre respondenţi au susţinut furnizarea de armament în Ucraina, însă un sondaj direct comparabil nu este disponibil.

26% dintre americani susțin trimiterea trupelor NATO în Ucraina, alții 43% nu sunt de acord cu astfel de acțiuni

La fel ca în sondaje anterioare, a reieşit un sprijin redus al americanilor din întreg spectrul politic faţă de trimiterea de trupe americane în Ucraina. Doar 26% dintre respondenţi au spus că susţin o astfel de intervenţie, însă 43% au fost de acord cu trimiterea de trupe americane în state aliate din NATO vecine cu Ucraina.

Sondajul are o marjă de eroare de plus/minus 3,8 puncte procentuale.

Un nou pachet de sprijin în valoare de circa trei miliarde de dolari va fi trimis în Ucraina

Fondurile ar urma să provină din Iniţiativa pentru Asistenţa de Securitate pentru Ucraina, aprobată de Congresul SUA pentru a permite guvernului condus de preşedintele Joe Biden să achiziţioneze armament de la producători, în loc să le trimită ucrainenilor arme din stocurile americane existente.