‘Sunt aproape 4000 de medici români, în toate specialităţile, în special în spitalele de stat. Se ocupă mai mult de medicină generală pentru că au o cultură foarte apropiată de cea franceză. Întrebarea care se pune este de ce un medic este plătit în România cu 300 de euro, în condiţiile în care acelaşi medic este plătit în Franţa, de început, cu de zece ori mai mult. Problema migraţiei este o chestiune de remunerare a medicilor. Nu mi se pare atât de săracă România, mă mir că există acestă problemă financiară. Este o problemă a societăţii, a factorului politic’, a susţinut Xavier Deau.

El a spus că medicii români care au ales să lucreze în Franţa au o pregătire foarte bună, iar salariile lor nu diferă de cele ale colegilor francezi. Astfel, cifra anuală de afaceri a unui medic român care lucrează în sistemul de sănătate privat este de aproximativ 60.000 de euro, iar salariul lunar al unui medic care lucrează în sistemul public se ridică la 3000-4000 de euro.

În opinia prof.dr. Vasile Astărăstoae, preşedintele Colegiului Medicilor din România (CMR), problema care se ridică este una care ţine de echitate, în condiţiile în care statul român investeşte în aceşti medici, însă ei pleacă şi acoperă nevoile în UE, fără a primi nimic înapoi pentru eforturile pe care le-a făcut.

Oficialul CMR a mai precizat că sunt aproximativ 2000 de studenţi francezi care studiază în cadrul facultăţilor de medicină româneşti.

Potrivit preşedintelui CMR, până la 1 mai a.c., peste 800 de medici români, de toate specializările, au plecat în străinătate. ‘Este o creştere faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, de 150 de medici. În acest moment, UE are un deficit de 150.000 de locuri de muncă pentru medici. SUA estimează că până în anul 2025, vor avea un deficit de 200.000 de posturi de medici. Deşi piaţa este liberă, învăţământul medical este foarte costisitor, iar ţările foarte bogate nu-şi pot permite să scoată atâţia medici încât să poată să acopere deficitul şi atunci apelează la ţările în care medicii nu sunt respectaţi sau nu au venituri bune, dar au învăţământ medical recunoscut’, a arătat preşedintele CMR.

El a menţionat că, anul acesta, ţările cu numărul cel mai mare de medici sunt Marea Britanie, Franţa, Germania şi Belgia. În Marea Britanie, salariul mediu al unui medic este de 4000-4500 de lire sterline, în timp ce în celelalte ţări ale UE, se începe de la 3000 – 4000 de euro şi creşte în funcţie de specializare. În România, un rezident câştigă 200 de euro pe lună, iar un medic specialist aproape 500 de euro, a spus Astărăstoae.

Preşedintele CMR a mai precizat că numărul total al medicilor români care au migrat se ridică la 28.000, iar 14.000 dintre aceştia – după anul 2007, iar numărul acestora este în creştere.

Din datele furnizate de CEOM, rezultă că 66% dintre medicii români care migrat în Franţa, în ultimii şase ani, sunt femei, cu o medie de vârstă de 43 de ani, iar 39% sub 40 de ani.

Franţa este ţara care a captat, în ultimii şase ani, un număr de 1579 de medici belgieni.

În cadrul întâlnirii de la Bucureşti a CEOM, au fost abordate subiecte de interes pentru medicii din întreaga Europă, probleme ce ţin de etică şi deontologie profesională, libera circulaţie a profesioniştilor din domeniul sănătăţii, demografie medicală, reglementarea în domeniul profesiei medicale, formare profesională, sănătate publică.

CEOM este o organizaţie europeană a ordinelor medicilor, înfiinţată în 1971, care are ca membrii organizaţii profesionale ale medicilor din întreaga Europă. Organizaţia dezvoltă colaborarea între organizaţiile membre în ceea ce priveşte etica medicală, demografia medicală, reglementările profesiei, probleme legate de sănătatea publică. AGERPRES