Percheziţii DIICOT la sediile unui mare asigurător RCA. Suspiciuni: delapidare şi spălare de bani

Percheziţii DIICOT la sediile unui mare asigurător RCA. Suspiciuni: delapidare şi spălare de bani
Publicat de Ioana Erdei la 2 martie 2016, 12:00

Procurorii DIICOT fac miercuri 13 percheziţii la Sibiu şi Bucureşti la sediile Carpatica Asig într-un dosar de delapidare şi spălare de bani, au declarat pentru MEDIAFAX surse judiciare.

"La sfârşitul anului 2014 – începutul anului 2015, întrucât societatea Carpatica Asig avea o situaţie financiară precară, şi nu mai îndeplinea condiţiile de solvabilitate, în sensul că valoarea marjei de solvabilitate disponibile scăzuse sub valoarea marjei de solvabilitate minime determinate în conformitate cu reglementările legale în vigoare în materia asigurărilor, numiţii Carabulea Oprea, Micu Daniel, Crideanu Georgeta, Popa Ana şi Toncescu Angela au constituit un grup infracţional organizat in scopul săvârşirii unor infracţiuni prin care se urmarea protejarea intereselor financiare ale Carpatica Asig şi evitarea suspendării autorizaţiei de funcţionare de pe piaţa asigurărilor din România", au precizat surse judiciare pentru MEDIAFAX.

Procurorii susţin că au indicii că cei care aveau funcţii de cnducere în cadrul companiei ar fi tergiversat înregistrarea rezultatelor inventarierii, "în scopul eludării normelor ASF privind reglementarea pieţei asigurărilor din România", au mai spus sursele citate.

Astfel, "aceştia, profitând de funcţiile deţinute au efectuat demersuri de natură sa tergiverseze si să influenţeze rezultatele unor controale dispuse de Autoritatea de Supraveghere Financiara (A.S.F) fata de societatea de asigurări deţinuta şi controlata indirect de Carabulea Ilie, astfel încât sa nu reiasă deficiente grave, împiedicând în mod repetat înregistrarea rezultatului inventarierii rezervei de daună", au adăugat sursele citate.

De asemenea, procurorii susţin că nereguli ar fi fost identificate şi la nivelul departamentului IT, fiind făcute demersuri pentru a schimba situaţia financiară a societăţii prin modificarea sumelor care reprezentau rezerva de daună.

Potrivit surselor, procurorii fac percheziţii şi la domiciliile oamenilor de afaceri Ilie Carabulea şi Oprea Carabulea.

27 de persoane urmează să fie audiate la sediul DIICOT Sibiu.

Informații articol
Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.